- ura din mormîntul iubirii -

● Năpasta, după I.L. Caragiale, regia: Radu Afrim; decorul: Vanda Maria Sturdza; costume: Cosmin Florea; muzica: Luiza Zan şi Valentin Luca; coregrafia: Silvia Călin. Cu: Mihai Călin, Marius Manole, Emilian Oprea, Crina Semciuc / Simona Popescu şi Alexandra Poiană, Andreea Perju-Dociu, Anamaria Olaş, Alina Badea, Cătălin Jugravu, Vlad Trifaş, Eduard Haris, Cezar Vlad. Teatrul Naţional Bucureşti

„În beciul cu morţii, Ion e frumos / Întins gol pe piatră, c-un fraged surîs.“ Versurile lui Arghezi îmi inundă mintea pe repeat în finalul spectacolului de la TNB al Afrim-ului, Năpasta. Pieta: Ion Nebunul, gol, zace pe un catwalk, cu chipul murdar de ţărînă şi ochii deschişi, înconjurat de manechine cu rochii roşii şi trupuri însîngerate, în finalul unei prezentări de modă haute couture. Privirea lui, îngheţată de moarte, e sfidătoare. Nu pare că a murit, ci că s-a întors din morţi ca să blesteme. E consecinţa logică a unui show în care sexualitatea ţîşneşte febril din ură, învelită în blesteme şi frică, bîntuită de năluci cu măşti de paparudă care foşnesc ameninţător din catrinţe, lăsînd în urmă adierea rece a unui voal de mireasă. Un spectacol elegant şi primitiv în egală măsură, cu elemente brute, terestre, împlîntate într-o ţesătură fină. Un amestec de texturi de mare clasă, ca la designerii de lux. Nu întîmplător, Năpasta Afrim-ului se mută din cîrciuma satului în atelierul/locuinţa unui designer (decor excelent semnat de Vanda Sturdza), un spaţiu aseptic, minimalist, cu mobilă cubistă în spatele căreia se vede, în prelungirea unei biblioteci, pădurea afrimiană, aşa cum îi place regizorului, întunecată şi misterioasă, din care vor veni să tulbure visele Ancăi fantasme supradimensionate.

DE ACELASI AUTOR Poveşti din trecut şi viitor Cîştigătorul nu ia nimic Fabulaţii Dragostea e atunci cînd... Spaţiul real şi cel oniric