Scandal în toată regula la Sibiu în ziua înmormântării regelui romilor, Florin Cioabă. Deşi preluarea titlurilor şi a coroanei de către fiul său mai mare, Dorin era considerată o formalitate, în cele din urmă acesta va împărţi puterea cu fratele mai mic Daniel. Totul la presiunea unor lideri ai etniei care îl consideră necopt pe Dorin.
Joi seara, pe strada Alba Iulia din Sibiu, la casa familiei Cioabă a fost linişte, romii din toată ţara s-au perindat pe la căpătâiul răposatului pentru a-i aduce un ultim omagiu. Nu au venit cu zecile de mii cum se estimase, ci doar câteva sute. Liderii etniei strânşi într-un aşa-zis Consiliu de Coroană au decis, cum era de aşteptat, ca pe tron să urmeze fiul său cel mare Dorin.
Iată mesajul înduioşător inscripţionat pe crucea lui Florin Cioabă
FOTO Dorin şi Daniel Cioabă au fost încoronaţi, lângă sicriul tatălui lor
Romii vor avea doi regi! Dorin Cioabă, rege internaţional. Daniel, rege în România
La primele ore ale dimineţii de vineri, lovitură de teatru. Sau de palat. Ceea ce la început a fost o informaţie furnizată de câţiva lideri a devenit apoi certitudine recunoscută chiar de regele nenumit Dorin.
Încoronarea celor doi regi a avut loc chiar lângă sicriul tatălui
„Coroana tatălui meu Florin Cioabă va rămâne în cadrul familiei, la fratele meu, Daniel, care va fi regele romilor din România. Eu voi fi rege internaţional al ţiganilor", a explicat în faţa supuşilor înmărmuriţi Dorin Cioabă. A fost comandată o a doua coroană pentru Dorin, cea purtată de regele Florin Cioabă urmând să revină băiatului mai mic, lui Daniel. „Coroana internaţională a lui Dorin se va face din salbele originale provenite tot din averea familiei Cioabă.
Cortegiul funerar s-a întins pe o distanţă de câţiva kilometri
Chiar mama lor a dat ordinul ăsta", a spus Ferdinand Stănescu unul dintre bulibaşi