Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: 7 puncte din programul de guvernare şi discursul lui Ponta coincid

Publicat in Bursa, marți 14 februarie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solidă de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.

Şeful statului a menţionat, în declaraţiile de presă susţinute după consultările de la Cotroceni, la care au participat doar formaţiunile din coaliţie, că, legat de dialogul cu opoziţia, a propus partidelor parlamentare să înceapă negocieri care să vizeze condiţiile în care opoziţia să revină în Parlament.

Traian Băsescu a spus că în acest weekend a analizat şi programul de guvernare şi cele 15 puncte prezentate de liderul PSD Victor Ponta în discursul susţinut în Parlament la învestirea Guvernului Ungureanu şi a constatat că şapte puncte coincid. "Dacă şi partidele vor vedea această coincidenţă, înseamnă că există o bază solidă de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament", a adăugat el.

* Voicu: Băsescu face confuzie între condiţiile revenirii în Parlament şi cele 15 puncte ale lui Ponta

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat ieri că preşedintele Traian Băsescu face o confuzie voită între condiţiile revenirii opoziţiei în Parlament şi cele 15 puncte expuse de liderul PSD Victor Ponta în dis-cursul său, el subliniind că este vorba de discuţii diferite. "Pe acest subiect, al revenirii opoziţiei în Parlament şi al protestului parlamentar, Traian Băsescu face o confuzie, voită în opinia mea. Noi am spus de multe ori că protestul parlamentar are legătură cu funcţionarea Parlamentului, iar revenirea se bazează pe o serie de condiţii care nu au legătură cu cele 15 puncte, e o discuţie diferită", a spus Voicu, citat de Mediafax. Vicepreşedintele PNL a precizat că printre condiţiile revenirii parlamentarilor USL în Legislativ se numără retrage

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 59 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 59 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Târgovişte - Asistentul medical acuzat ca a bătut două adolescente internate în secţia de psihiatrie a unui spital a fost arestat preventiv

News.ro acum 37 minute
Asistentul medical acuzat ca a bătut două adolescente internate în secţia de psihiatrie a unui spital din Târgovişte a fost arestat preventiv. Bărbatul este inculpat pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 31 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 23 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 26 minute
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°