Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În bârlogul dragonului

Publicat in Adevarul, vineri 20 decembrie 2013 ·

Regizorul neozeelandez Peter Jackson continuă istorisirea odiseii hobbitului Bilbo Baggins şi a tovarăşilor săi, în cea de-a doua parte a trilogiei, intitulată „Dezolarea lui Smaug“. Acest al doilea film al trilogiei „Hobbitul“ are mai mult zvâc decât precedentul, „O călătorie neaşteptată“, lansat pe piaţă exact cu un an în urmă. Aceasta, bineînţeles, pentru că istorisirea materialului narativ din romanul lui J.R.R. Tolkien, publicat în 1937, a ajuns într-o fază mai plină de mister şi dinamism.

Al doilea din trei

Nu mai avem de-a face cu începutul greoi al călătoriei hobbitului Bilbo Baggins şi a tovarăşilor săi pitici/gnomi (părăsirea Comitatului şi înaintarea în Pământul-de-Mijloc) şi de interminabilele lor lupte cu orci/căpcăuni, care oarecum ajungeau să plictisească în primul film. În primul rând, acum, acţiunea este mai variată şi mai diversificată, se înmulţesc tipurile de creaturi întâlnite în calea eroilor (păianjeni, elfi, oameni, diverşi monştri, dragonul Smaug etc.), poveştile celor implicaţi sunt mai complexe şi mai pline de „miez“. Prin urmare, impresia este că aceste peste două ore şi jumătate, cât durează filmul, sunt mai uşor de suportat decât data trecută. Evident că „datoria“ unui fan adevărat al scrierilor lui Tolkien şi al adaptărilor cinematografice conexe este să vadă filmele cu sfinţenie, pe măsură ce acestea apar în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Odată bifat acest „ritual“, pot veni şi eventualele comentarii, în măsura în care admiratorul respectiv are şi spirit critic. Al treilea şi cel din urmă film al trilogiei, pe numele său „There and Back Again“ / „Acolo şi înapoi din nou“, va fi lansat aşadar peste încă un an, în iarna lui 2014.

Graţioşii elfi Aşa cum spuneam, dacă în primul film punctul maxim de interes era cel al apariţiei legendarei creaturi Gollum, aici avem de-a face cu alte momente de vârf. În primul râ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 20 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 3 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 21 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Constanţa: Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a bătut un câine şi a încercat să îl spânzure / Animalul, lovit în mod repetat cu picioarele şi cu coada unui topor

News.ro acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv, după ce a bătut un câine şi a încercat să îl spânzure.

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 13 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°