Mateiu are alergie la vulg. Snobismul sau funciar respinge mahalaua. Ca sa-i poti percepe mesajul, trebuie sa te costumezi adecvat. Mateiu pozeaza intr-un aristocrat pur sange deposedat de inchipuita sa avere imobiliara, nu insa si de morga pe care ti-o impune rangul. Descheiata la sireturi, fraza lui Mateiu Caragiale, in ciuda somptuozitatii sale, schiopateaza la fiecare pas, impiedicandu-se de propriile artificii. Ceva nu se leaga in toata cautarea sa identitar-nobiliara. Nu numai destinul, dar si cuvintele ii joaca feste. Frazele nu-i ies decat cu mare truda de sub condei. Si odata iesite de acolo, prind mucilagiu sau se evapora in aer, lasand in urma lor miasme dulci, imbibate de parfumul unor vremi trecute. Discutand, recent, cu reputatul critic Eugen Negrici, autorul Iluziilor literaturii romane, pe malul marii, despre opera lui Mateiu, am fost surprins de atitudinea sa iconoclasta. O reproduc, mai jos, nu-n litera, ci-n spirit: "Multi, ma avertiza dl. Negrici, il divinizeaza pe Mateiu. Tind sa cred ca fac lucrul asta din snobism. Daca s-ar apleca mai atent asupra scrierilor sale, ar descoperi atatea inexactitati, atatea formulari nefericte, incat entuziasmul lor s-ar destrama ca o mumie la prima batere de vant. Pornind de la Izarlacul lui Ion Barbu si de la afirmatiile in mare parte subiective ale autorului Jocului secund, s-a ajuns la mistificarea Crailor, care brusc a devenit cel mai important roman romanesc din toate timpurile... Sa avem pardon..." Marturisesc ca am fost in mare de acord cu criticul. Citind Craiilui Mateiu, m-am obisnuit destul de greu cu stilul autorului. Inexactitatile frazei ma determinau sa fac anumite deductii logice, porind de la cuvintele care lipseau din formulare, sa fac eu insumi completari, pentru a intelege textul incifrat de pretiozitatea sa. Intrucat cuvintele autorului aveau patina, nu reuseam sa umplu cum se cuvine golul din