Regizorul american Oliver Stone dă tot ce are el mai bun în noul său film, „Savages“ / „Brutele“, o radiografie a violenţei genetice cum n-a mai făcut de la „Născuţi asasini“.
Violenţa extremă este o constantă a celei mai mari părţi a filmografiei lui Oliver Stone, dar şi poezia stilistică este un aspect ce caracterizează cele mai bune filme ale sale. „Brutele" reprezintă un caz fericit în care cele două elemente valorice ale cineastului american se reunesc în unul din cele mai bune filme ale sale, cu siguranţă cel mai reuşit de la „Născuţi asasini" / „Natural Born Killers" (1994) încoace.
E cu atât mai îmbucurător cu cât „Brutele" vine după un film mai degrabă dezamăgitor şi neinspirat, mult-aşteptata continuare la „Wall Street", de fapt o concesie făcută mainstreamului, stilistic vorbind. Pe de altă parte, era momentul ca Stone să se întoarcă la cinemaul adevărat, pentru că anii 2000 şi i-a dedicat mai mult unei serii de documentare despre figuri de stânga nefrecventabile, precum Hugo Chavez sau fraţii Fidel şi Raul Castro.
Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu opiniile sale politice, cu acest „Brutele" Oliver Stone dovedeşte că rămâne un mare cineast.
Un anotimp în infern
De data aceasta, este vorba despre asaltul pe care cartelurile mexicane ale drogurilor îl dau asupra graniţei cu SUA şi despre continua lor extindere spre nord. Faptul pune în pericol traiul idilic al cultivatorilor independenţi din State. Este vorba de un trio format din doi prieteni buni - complet diferiţi şi complementari, cum s-ar spune „muşchiul" şi „creierul" -, care o împart şi o iubesc în egală măsură pe senzuala O (de la Ofelia) - cea a cărei voce, de altfel, narează din off filmul.
Cei trei cultivă „cea mai bună iarbă din lume" şi duc o existenţă paradisiacă, până când primesc ofertele de preluare a afacerii de către cartelurile din sud. Aces
