… observam in urma cu vreo cateva zile, pe Voxpublica, ca Marx si adeptii sai si-au aflat o confirmare acolo unde s-ar fi asteptat mai putin – in sanul capitalismului de consum. Distinctia dintre public si privat se erodeaza sub ochii nostri intr-un ritm halucinant. Daca pana si media scrisa anglo-americana isi pune poalele in cap din ce in mai des, intr-o incercare stupida de a supravietui astfel razboiului digital de guerilla (cazul dosarului netraitei vieti a lui Lady Di din Newseek mi se pare emblematic in acest sens), ce pretentii sa mai avem de la media noastra? Avem si noi specialistii nostri in “altii”. Intodeauna in altii.
Pare-se ca viata si moartea noastra sunt ceva mai greu de manuit decat ale celorlalti. Cand vine vorba despre noi, devenim, subit, problematici. Cand vine vorba despre altii, ne scuturam, dintr-o data, de dileme. Devenim specialisti.
La “altii” – ca si la politica si la fotbal – toata lumea pare sa se priceapa. Dar nu asa, cu indoieli si semne de intrebare, ci cu fermitatea specialistului: Unu si cu unu fac doi. Daca ar fi trait, Lady Di ar fi facut X si Y, s-ar fi recasatorit cu Z si i-ar fi dat papucii lui W (nu, nu e vorba de Bush . Viorel Lis, 67, fostul primar al Bucurestilor, s-a casatorit cu fata de 35 pentru ca lupta cu frica de moarte. Ea, cu frica de ziua de maine. Vranceanu – Firea l-a ales de nas pe Gigi Becali si-a calatorit intr-o caleasca din plexiglas in forma de dovleac, pe muzica de manelisti – din nou lesne psihanalizabil. Dupa cum, tot lesne psihnalizabila e si tacerea specialistilor in aceste cazuri. Ana are mere, Xenia are pix.
Cu mortii e mai simplu pentru specialisti, pentru ca suntem obisnuti deja cu realitatile virtuale. Ne simtim mai bine in ele, si nu riscam sa ne plezneasca realitatea peste nas. Mortii sunt “altii” cei mai comozi si mai la indemana. Mortii nu ridica niciodata probleme, morti