Foto: CATALIN ABAGIU / MEDIAFAX FOTO Un minunat concert le-a oferit Holograf tuturor fanilor şi îndrăgostiţilor care, de Dragobete, au venit la Sala Polivalentă, la spectacolul prilejuit de lansarea celui mai recent album al trupei, "Love Affair". "Roua dimineţii", de pe noul album, într-o prezentare cu spectaculoase efecte pirotehnice şi jocuri de lumini, a fost cântecul cu care Dan Bittman (voce), Mugurel Vrabete (bas), Edi Petroşel (tobe), Tino Furtună (clape), Emil Soumah (percuţie) şi Mihai Coman (clape) şi-au început show-ul. "Dacă vrei", "Întoarce-te acasă", "Spune cine", "Dacă noi ne iubim", "Când pierzi pe cineva" sau minunatul "Cât de departe", cântecele noi de pe "Love Affair", au fost intercalate în program printre hiturile "Primăvara începe cu tine", "Umbre pe cer", "Vreau o minune", "Undeva, departe", "Romeo şi Julieta" sau "Ochii tăi", fredonate la unison de cei din sală. Mai cu foc decât la o altă piesă, bărbaţii au cântat alături de Dan "Şi băieţii plâng câteodată", pe când doamnele şi domnişoarele s-au entuziasmat, ca de obicei, la "Ţi-am dat un inel". Punctul culminant al show-ului a fost duetul Holograf – Angela Gheorghiu. Celebra soprană a venit la Bucureşti special pentru a interpreta pe scenă, alături de Bittman&Co, piesa "Nu mai e timp", prima de pe albumul "Love Affair".
Foto: CATALIN ABAGIU / MEDIAFAX FOTO Un minunat concert le-a oferit Holograf tuturor fanilor şi îndrăgostiţilor care, de Dragobete, au venit la Sala Polivalentă, la spectacolul prilejuit de lansarea celui mai recent album al trupei, "Love Affair". "Roua dimineţii", de pe noul album, într-o prezentare cu spectaculoase efecte pirotehnice şi jocuri de lumini, a fost cântecul cu care Dan Bittman (voce), Mugurel Vrabete (bas), Edi Petroşel (tobe), Tino Furtună (clape), Emil Soumah (percuţie) şi Mihai Coman (clape) şi-au început show-ul. "Dacă vrei", "Întoarce-te acasă"