Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gavrilescu: „Kovacs rămâne antrenorul Oltchimului!“

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, spune că că antrenorul Peter Kovacs nu va fi demis.

"Deocamdată fetele care nu sunt convocate la lotul naţional şi cei doi tehnicieni au pauză o săptămână. Este posibil orice până în februarie când redebutează Liga Campionilor. Cel puţin deocamdată, Peter Kovacs rămâne. În acest moment nu avem un înlocuitor. Dacă va fi să intervină schimbarea nici nu se pune problema să aducem un alt tehnician din străinătate.

Cum-necum, Kovacs tot a învăţat 50 de cuvinte în română şi ar fi culmea să-l schimbăm tot cu un străin. Şi vă mai spun ceva, eu sunt de principiul că nu are rost să-mi vând pantofii pentru că risc să rămân în picioarele goale sau în cel mai fericit caz să fiu nevoit să-mi cumpăr numai papuci pe timp de iarnă.

Oricum, jocul echipei cu Larvik mi-a plăcut. Ritmul a fost unul foarte bun şi ratările noastre foarte puţine. Amintiţi-vă că în meciul cu Randers în primele 15 minute am primit numai un gol, pe fondul unei apărări excelente dar am marcat numai unul. Acum şi atacul a funcţionat bine", a spus Gavrilescu.

Vorbind despre tragerea la sorţi care va avea loc marţi, la Viena, oficialul grupării vâlcene şi-ar dori o serie din care să facă parte şi formaţia Buducnost Podgorica.

"Calculele mele sunt simple şi logice. Noi avem ca obiectiv accederea în finala Ligii Campionilor. Mă gândesc deja la o eventuală semifinală. Fază a competiţiei în care nu o vreau pe Buducnost Podgorica, care este în opinia mea principala favorită la titlu. În aceste condiţii, variantele pe care le doresc se reduc la două, ambele cu Buducnost în grupa noastră.

O grupă cu Buducnost, Gyor şi Leipzig şi o alta cu Buducnost, Itxako şi Krim. Ambele sunt dificile, nu ştiu ce să aleg între ele. În orice caz, în grupele principale orice punct pierdut acasă este echivalent cu ratarea calificării. Poţi me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 4 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Aglomeraţie pe A1, pe sensul Nădlac spre Deva. Coloane de maşini de 2,5 kilometri / Rute alternative

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic anunță că la această oră este aglomerație pe autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, la nodul rutier din localitatea Margina, județul Timiș, formându-se coloane de mașini pe o distanță de 2,5 kilometri, din cauza capacității red

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 47 minute
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 4 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum o ora
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

Ciolacu și Firea, în campanie de 1 Mai, la Depoul Dudești, cu promisiuni de creșteri salariale și croasante

HotNews acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu și candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, au mers miercuri, 1 mai, la Depoul Dudești din Bucureti, unde au stat de vorbă cu şoferi, mecanici şi dispeceri. Liderul social-democraților a promis că „va lupta în c

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°