Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au câştigat grecii cursa pentru locul 3 între băncile româneşti

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 august 2011 ·

Fuziunea grupurilor Alpha Bank şi EFG Eurobank va crea, sub denumirea Alpha Eurobank, una dinte cele mai mari 25 de bănci europene. Capitalizarea noului grup va fi de 146 de miliarde de euro, adică – de exemplu - de două ori mai mult decât capitalul tuturor băncilor româneşti.

La nivel local, Alpha Bank, de pe locul 8 şi Bancpost (deţinută de Eurobank), de pe locul 9, vor avea împreună o cotă de piaţă de 10,2% (din datele disponibile la sfârşitul lui 2010), ceea ce va propulsa noua bancă direct pe locul al treilea. Cifra este depăşită doar de BCR (20%) şi BRD (14%). Urmează Banca Transilvania, Raiffeisen şi CEC (câte 6,3%) apoi Unicredit (6%) şi Volksbank (5,8%).

Aceasta nu este prima încercare de-a crea o bancă în stare să concureze cu BRD, aflată pe locul al doile. Dubla fuziune dintre Banca Ion Ţiriac, HVB şi apoi – la nivel internaţional – Unicredit, părea să adune pe hârtie aproape o zecime din piaţă. Însă în timpul procesului de fuziune cele trei bănci au pierdut cotă de piaţă, mai ales în favoarea agresivelor bănci greceşti şi a Volksbank.

O altă potenţială fuziune în măsură să pună în pericol chiar locul al doilea a fost cea discutată anul trecut între băncile austriece Raiffeisen şi Volksbank, care împreună ar fi strâns o cotă de piaţă de peste 12%. Discuţiile au eşuat însă, iar diviziile Volksbank din Europa de Est au fost cumpărate de ruşii de la Sbarbank, cu excepţia celei din România, care încă mai caută cumpărător.

Tot o negociere eşuată este cea de la începutul acestui an dintre Alpha Bank şi National Bank of Greece, cel mai mare grup bancar elen, care deţine în România Banca Românească. National Bank of Greece ar putea face în viitor obiectul unor fuziuni, la fel ca şi celelalte bănci greceşti prezete în România: Piraeus, ATE Bank (cele două au discutat deja o posibilă fuziune), Marfin sau Emporiki. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 10 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 11 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°