Traian Băsescu a pierdut, sâmbătă, o bună ocazie să tacă.
Dacă ar fi făcut-o, cine l-ar fi bănuit că va reveni în PDL, cu gândul să reconstruiască dreapta alături de Blaga?! Cine n-ar fi înţeles că „el lidero” a înregistrat înfrângerea Elenei Udrea ca pe propriul său fiasco? Cine n-ar fi fost pregătit să afle că îşi va monta răzbunarea piesă cu piesă, ca într-o gravură de Goya?
Dar a fost prima oară când Traian Băsescu s-a simţit, cu adevărat, singur, lovit, abandonat. Cu atât mai înfrânt, cu cât l-au îngenuncheat ai lui. Cu atât mai cumplit, cu cât a făcut-o Blaga, cel care s-a scurs, ca o părere, ani de zile în umbra sa. Cum să fi tăcut?
Era acolo ceva din disperarea bărbatului care îşi suprinde amanta înghesuindu-şi, febril, lenjeria în valiză, în noaptea despărţirii; jocul acela, pe muchie de cuţit, alternând între slăbiciune şi acuză, între speranţă şi reproş, între acceptare şi vanitate: „Pleci? ! OK. Atunci te părăsesc! Şi, nu încerca să mă convingi! E inutil”.
Ce va face Băsescu? Orgoliul îl va electrocuta, zi de zi, ţinându-l în viaţă; tot aşa cum el, cândva, electrocuta PD, făcându-l să se ridice şi să umble, ca slăbănogul de la Scăldătoarea Betezda. Va plânge în pumni; îşi va linge rănile; va desena strategii. Dacă va reveni în prima linie a politicii cu un nou partid? Greu de spus. O singură şansă: să-i convingă pe tineri.
Ce va face „noul” PDL? E foarte posibil să ajungă exponat într-o replică politică a itinerantei „The Human Body” – o expoziţie a cadavrelor politice bine conservate, alături de alte eşecuri ale politicii româneşti. Dacă nu, se va dizolva ca o linguriţă de valeriană în PNL-ul lui Antonescu.
Ce va face politica românească? Ce poate face o alianţă imensă, fără opoziţie, sprijinită de media, care şi-a arondat toate funcţiile de conducere, toate pârghiile, toate interesele, toate manevrele, toţi bani