Asocierea unor situaţii cu anumite pericole s-a dovedit utilă supravieţuirii. Sursa: Guliver/Getty Images

Oamenii au ajuns să fie superstiţioşi pornind de la premisa că „paza bună trece primejdia rea“, iar superstiţiile au contribuit la evoluţia omenirii. Deşi Darwin nu a recomandat niciodată să nu ne încrucişă m calea cu pisici negre, să nu trecem pe sub scări sau să ne ferim să spargem oglinzi, teoria sa explică, printre altele, şi de ce cred oamenii astfel de absurdităţi, scrie „New Scientist“. Tendinţa de a lega în mod fals o cauză de un efect - superstiţia - este ocazional benefică, a arătat Kevin Foster, profesor de biologie la Universitatea Harvard, într-un studiu matematic.

Un om preistoric putea să asocieze foşnetul ierbii cu apropierea unui prădător şi, în consecinţă, s-ar fi ascuns. În cele mai multe cazuri, foşnetul era provocat doar de vânt, dar în puţinele situaţii în care chiar se apropia un leu sau mai mulţi, avantajul de a nu se afla prin preajmă ar fi fost uriaş. Foster şi colega sa Hanna Kokko, de la Universitatea Helsinki, Finlanda, au căutat să determine cu exactitate când pot să aducă beneficii aceste conexiuni potenţial false.

Superstiţiile, în ecuaţie

În loc să analizeze foarte bogatul folclor despre nenumăratele superstiţ ii existente - de la laba de iepure norocoasă (sau ghinionistă, după zonă şi cultură) la numerologia mayaşă -, Foster şi Kokko au lucrat strict în limbaj matematic şi cu o definiţie a superstiţiei atât de simplă, încât include animale şi chiar bacterii.

Cei doi au concluzionat că, atâta timp cât costul credinţei într-o superstiţ ie este mai mic decât costul ratării unei asocieri reale, convingerile superstiţioase vor fi favorizate. Asocierile reale şi cele false devin încă şi mai confuze atunci când creşte numărul „cauzelor“ potenţiale ale unui eveniment.