Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minel Prina și Gabi Diaconu, “cadouri de Crăciun” din partea judecătorilor slătineni

Publicat in Adevarul, luni 19 decembrie 2011 ·

Verdict previzibil în dosarul în care fostul viceprimar al Slatinei, Gabriel Diaconu, și actualul city manager al urbei, Minel Prina, sunt acuzați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. În vreme ce Diaconu a primit o sentință cu suspendare, Prina a fost achitat.

Magistrații Judecătoriei Slatina au decis, astăzi, ca city managerul Primăriei Slatina, Minel Prina, să fie achitat deoarece faptele de care este acuzat în dosar nu întrunesc condițiile infracțiunii inițiale. De asemenea, celălalt inculpat notoriu din aceeași speță, Gabriel Diaconu, a primit o condamnare cu suspendare de patru ani cu condiția ca acesta să se afle sub supraveghere pentru următorii șapte ani. În plus, el va trebui să țină cont de o serie de măsuri specifice inculpaților puși în astfel de situații, adică să anunțe autoritățile de orice plecare mai lungă, să anunțe schimbarea domiciliului etc. Dacă în perioada cât se va afla sub supraveghere va călca strâmb, Diaconu va fi nevoit să execute sentința pronunțată astăzi de patru ani închisoare.

Nicolae Romaniuc, administrator al uneia dintre firmele acuzate de încălcarea legii în dosar, a fost și el condamnat la un an închisoare cu suspendare. Cât privește soarta celui de-al patrulea inculpat din dosar, Radu Bobariu (om de afaceri din Slatina, n.r.), instanța a hotărât încetarea procesului penal împotriva sa ca urmare a decesului. Inculpații nemulțumiți de sentință pot face recurs.

Reamintim că, potrivit acuzațiilor de la dosar, Prina este acuzat în dosar că, în intervalul august 2004 - martie 2006, a încredințat în mod nelegal și arbitrar zeci de contracte de licitații publice către mai multe firme, printre care și cele două firme amintite mai sus. De asemenea, Diaconu ar fi uzat de funcția de viceprimar, acesta activând în paralel și ca administrator la o firmă din m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 47 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 32 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°