Un român a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în Italia, după uciderea concubinei sale, tot româncă, în februarie 2011, informează pagina online a agenţiei ANSA.
În oraşul italian Rimini a avut loc procesul intentat românului Cristian Vasile Lepşa, în vârstă de 35 de ani, acuzat de uciderea concubinei sale, Elena Catălina Tănase, în vârstă de 25 de ani, pe 27 februarie 2011.
Românul a fost condamnat la 30 de ani de detenţie pentru omor calificat şi va trebui să achite daune materiale în valoare de 30.000 de euro familiei victimei.
La 25 februarie 2011, tânăra a plecat de acasă pentru a scăpa de manifestările violente ale iubitului și s-a ascuns în casa unei prietene. Mânat de gelozie, bărbatul s-a dus după ea și a lovit-o cu pumnul în față, lăsându-o lată pe podea, în stare inconștientă.
Femeia a fost transportată la un spital din Rimini și, după două zile în care s-a aflat în stare critică, a murit.