Astăzi, 20 decembrie, ar fi trebuit inaugurat un nou punct de trecere a frontierei la graniţa dintre statul român şi cel sârb. La întâlnirea dintre oficialii Poliţiei de Frontieră româneşti şi omologii lor sârbi, însă, cei din urmă nu s-au prezentat,, iar punctul de trecere nu a fost deschis.
Site-ul http://www.timocpress.info anunţa ieri, 19 decembrie, că "Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) ‘Porţile de Fier II'/Gherdap II, situat la kilometrul 863+358 al Dunării, la graniţa Republicii Serbia cu România, se va deschide marţi traficului de călători şi de autovehicule."
De asemenea, în comunicatul postat scria că "la eveniment vor participa reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţele Bor (Serbia) şi Mehedinţi şi ai Poliţiilor de frontieră din Republica Serbia şi România."
Cu aproape două luni în urmă, preşedintele Traian Băsescu a declarat că, până la sfârşitul anului, se va deschide punctul de frontieră Porţile de Fier 2, subliniind că acest lucru este posibil în condiţiile în care şi autorităţile sârbe vor fi de acord, scria Mediafax pe 2 noiembrie.
Astăzi, 20 decembrie, ar fi trebuit inaugurat un nou punct de trecere a frontierei la graniţa dintre statul român şi cel sârb. La întâlnirea dintre oficialii Poliţiei de Frontieră româneşti şi omologii lor sârbi, însă, cei din urmă nu s-au prezentat,, iar punctul de trecere nu a fost deschis.
Site-ul http://www.timocpress.info anunţa ieri, 19 decembrie, că "Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) ‘Porţile de Fier II'/Gherdap II, situat la kilometrul 863+358 al Dunării, la graniţa Republicii Serbia cu România, se va deschide marţi traficului de călători şi de autovehicule."
De asemenea, în comunicatul postat scria că "la eveniment vor participa reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţele Bor (Serbia) şi Mehedinţi şi ai Poliţiilor de frontieră din Republi