Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Clujul a atras aproape 800 de milioane de euro de la UE“

Publicat in Adevarul, vineri 13 august 2010 ·

Conform prefectului Florin Stamatian, din totalul proiectelor depuse de instituţiile publice până la sfrâşitul lunii iulie, au fost încheiate 102 contracte de finanţare, în valoare de 769 de milioane euro. Până la momentul actual s-au făcut plăţi în valoare de 56 de milioane euro, pentru 33 de proiecte.

„Judeţul Cluj poate fi un exemplu pe plan naţional pentru că, din analizele făcute, este dacă nu primul, printre primele din ţară în ceea ce priveşte capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. La Cluj avem marele avantaj al prezenţei universităţilor care şi-au creat departamente speciale pentru scrierea de proiecte cu finanţare europeană şi au reuşit, astfel, să ajungă în 2010 la contracte de finanţare de 50 de milioane de euro. Pe judeţ ne situăm la aproape 800 de milioane de euro finanţare europeană atrasă, ceea ce înseamnă peste 100 de contracte care au fost încheiate”, a declarat, ieri, Prefectul Judeţului Cluj, Florin Stamatian.

292 de proiecte

Astfel, până la sfârşitul lunii iulie 2010, la nivelul judeţului Cluj au fost depuse 292 proiecte de către autorităţile administraţiei publice locale, structurile subordonate acestora şi instituţiile publice, cu finanţare din fonduri de post-aderare, în valoare totală de 1,2 miliarde euro. Din totalul proiectelor depuse, au fost încheiate 102 contracte de finanţare, în valoare de 769 de milioane euro, efectuându-se până la momentul actual plăţi în valoare de 56 de milioane euro, pentru 33 de proiecte. De asemenea, în judeţul Cluj, la nivelul lunii iulie 2010, sunt în curs de implementare 8 proiecte cu finanţare din fonduri de pre-aderare (PHARE) în valoare totală de 4,6 milioane euro, din care s-au făcut plăţi în valoare de 3,3 milioane euro, proiecte cu termen de finalizare 2010. Beneficiarii proiectelor sunt autorităţi ale administraţiei publice locale, respectiv municipiul Turda şi comun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 53 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum 28 minute
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 34 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Beijingul acuză că un distrugător american „a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei”

HotNews acum o ora
Armata chineză „a alungat” nava USS Halsey care a intrat vineri în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud, a acuzat vineri într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Populare de Eliberare, relatează Reuters

Nicolae Ciucă: Când stăm de vorbă cu oamenii, pe stradă, ne spun, nu vrem scandal, nu vrem gâlceavă, ne-am săturat de tot acest circ politic. Am vorbit cu toţi liderii fialialelor, cu toată conducerea de campanie a PNL, să folosim faptele noastre

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi că atunci când stau de vorbă cu oamenii pe stradă le spun că nu vor scandal, gâlceavă şi că s-au săturat de tot acest circ politic. Liderul liberal a precizat că a vorbit cu toţi liderii fia

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°