În condiţiile în care nu a început măcar bătălia electorală pentru locale, politicienii arădeni sunt cu gândul la fotoliile de parlamentari.
Pentru politicienii arădeni, proverbul care spune că întotdeauna cămaşa e mai aproape de corp decât haina pare să fie un motto al întregii lor activităţi. Astfel, liderii partidelor au început să se preocupe de alegerile parlamentare, din care speră să se aleagă cu mandate de deputat şi de senator, în condiţiile în care nici măcar nu a început campania electorală pentru alegerile locale.
Şapte din zece
În urmă cu patru ani, PDL a avut în judeţul Arad la alegerile parlamentare cele mai bune rezultate din ţară: şapte din cei zece parlamentari. Ulterior, judeţul Arad a obţinut un al 11-lea parlamentar, un deputat pentru UDMR. Opoziţia a tăcut, s-a organizat şi acum vrea să răstoarne succesul din 2008 al democrat-liberalilor. PDL îşi susţine parlamentarii în funcţie pentru aceleaşi colegii.
Opoziţia vrea parlamentari mulţi
La Arad, candidaţii pentru alegerile parlamentare nu au fost încă stabiliţi de către USL. Există persoane care şi-au exprimat dorinţa de a candida, dar majoritatea aşteaptă să fie anunţat calendarul alegerilor pentru Parlamentul României şi, mai ales, colegiile, dacă ele vor fi redesenate. În USL, locurile sunt împărţite 50% la PSD şi 50% la ACD. Liberalii spun că mai întâi îşi desemnează candidaţii pentru alegerile locale, cel târziu până în luna martie, şi abia apoi pe cei pentru parlamentare. Ioan Cristina, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Arad, a explicat că în cazul alegerilor anticipate, candidaţii pentru parlamentare vor deveni o prioritate pentru partid.
„PNL merge cu actualul deputat Mihai Calimente la parlamentare", a declarat Ioan Cristina. Actualul deputat Mihai Calimente va candida pe acelaşi colegiu în care a reuşit să devină deputat la alegerile din 200