Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost adept al Bisericii Scientologice acuză

Publicat in Jurnalul, marți 26 mai 2009 ·

La 25 mai, în Franţa s-a dat startul "procesului care poate distruge secta care produce groaza”. Biserica Scientologică este acuzată de escrocherie în bandă organizată. "Sunt adepţii lui Ron Hoobard (fondatorul Bisericii Scientologice - n.n.) intangibili?”- întreabă revista "L’Express”. Întrebare cu atât mai justificată de vreme ce secta, care îi are ca vectori de imagine pe Tom Cruise, pe John Travolta sau pe Julia Mingenes, dispune de "mijloace redutabile”pentru a contracara acţiunile justiţiei.

Şi iată că tocmai în zilele premergătoare "celui mai firebinte proces pe care l-a cunoscut scientologia", una dintre victimele sectei publică o zguduitoare carte-mărturie.

Cartea se numeşte "Voyage au coeur de la Scientologie" şi este scrisă de cunoscutul pianist belgian Alain Souffen. Un om care, vreme de 15 ani, a trăit sub influenţa morală a sectei. "Sectă care l-a manipulat, l-a ruinat şi i-a distrus familia", mai notează "L'Express" care publică fragmente revelatoare din această carte-document. Fapt, iarăşi revlator: recent, pianistul belgian a intrat în posesia ultra-confidenţialului său "dosar de etică", întocmit de supraveghetorii şi opresorii săi morali.

ÎNCEP SĂ LIPSEASCĂ BANII

Aprilie 1986. Alain Stoffel soseşte la centrul din Copenhaga al Scientologiei, încrezător că aici i se va oferi mult visata "Stare de Limpezire". Pentru care a scos din buzunar suma de 45.511,29 de franci.

"-Închideţi cutiile!". Acesta este semnalul cu care Olivier , auditorul, vine, în fiecare dimineaţă, să îi monteze subiectului un electrod, un mic tub catodic din metal legat de un electrometru. Apoi aşteaptă ca subiectul însuşi să exercite asupra electrodului o presiune relaxată şi progresivă pe care, după aceea, să o întrerupă cu o lovitură.

"- Trebuie să-ţi reglez sensibilitatea, i se explică subiecului".

@N_P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 16 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 16 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°