Scena Ateneului e luminată discret în nuanţe de roşu. La mijloc, orga captează privirile curioase, publicul freamătă în aşteptare. Un tânăr cu siluetă de star, desprins parcă de pe prima pagină a ultimei reviste de modă, produce efectul vizual scontat şi atacă energic cunoscutul preludiu de Bach din prima suită pentru violoncel.

Ochii şi urechile spectatorului sunt provocate în mod egal să primească senzaţia de viaţă trăită la maximum. Limbajul corpului vorbeşte despre fluxul energetic produs de o muzică atât de familiară şi totodată atât de diferit „împachetată”. Omul şi instrumentul s - au contopit într-un tot indestructibil din care erupe melodia bachiană în haine de sărbătoare.

Un preludiu şi o fugă din Clavecinul bine temperat provoacă în continuare auditoriul, care rămâne uimit de vioiciunea tempoului şi de virtuozitatea incredibilă a picioarelor ce dansează pe pedalier.

Un scurt cuvânt de captare a bunăvoinţei din partea interpretului ne introduce în laboratorul său de lucru, ne face cunoscută concepţia despre muzica văzută ca expresie a vieţii şi ne pregăteşte pentru următoarea surpriză: o sonată de Mozart pentru pian în re major. Cu o sprinteneală greu de imaginat, solistul creează lumea sonoră a pianofortelui, folosind resursele de registraţie şi manualele orgii, pentru a obţine perlajul, transparenţa, contrastele de lumini şi umbre atât de necesare acestui stil. Graţia, verva, teatralitatea discursului mozartian sunt prezente în cea mai captivantă formă de manifestare. O impresie de neuitat produc sonorităţile poetice din mişcarea lentă, întrebările şi răspunsurile rostite de voci timbrate cu măiestrie, încheierea cu un moment de profundă meditaţie filosofică.

În finalul primei părţi a programului, admirăm frumuseţea clasică a unei teme cu variaţiuni de Marcel Dupré, lucrare construită pe melodia unui colind de Crăciun, în stilul tr