Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia victimei fostului prefect cere 600.000 de euro daune

Publicat in Magazin Salajean, joi 21 noiembrie 2013 ·

600.000 de euro. La atât se ridică daunele morale pe care soţia, cei doi copii şi nepoata bărbatului decedat în accidentul provocat în toamna anului 2012 de către fostul prefect al Sălajului, Dumitru Tamba, le cer acestuia.

Magistraţii Judecătoriei Zalău au amânat, miercuri, la primul termen de judecată, pentru data de 11 decembrie dosarul în care Dumitru-Gheorghe Tamba, fost prefect al judeţului Sălaj, este acuzat de ucidere din culpă. Cauza a fost amânată pentru administrarea de probe în dovedirea laturii civile, susţine purtătorul de cuvânt al instanţei zălăuane, judecătorul Dana Puiu.

Întrucât inculpatul şi-a recunoscut fapta, el va beneficia de procedura simplificată a judecăţii, ceea ce înseamnă că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de ucidere din culpă (între doi şi şapte ani) vor fi reduse cu o treime.

Soţia bărbatului decedat în accident a cerut daune morale în valoare de 200.000 de euro, fiul şi fiica acestuia pretind câte 150.000 de euro pentru suferinţa psihică suferită, în timp ce pentru nepoata din patea fiicei au fost solicitaţi 100.000 de euro. Acestor pretenţii li se adaugă 12.000 de lei ca daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare.

Potrivit reprezentantului Judecătoriei Zalău, în cazul în care poliţa de asigurare RCA este valabilă, daunele civile vor fi suportate de către compania de asigurări unde fostul prefect a încheiat respectivul document. Cum pretenţiile rudelor bărbatului decedat nu sunt deloc de neglijat, asiguratorul a cerut instanţei termen pentru negocierea şi încheierea unei tranzacţii. În cazul în care părţile civile nu vor fi mulţumite de oferta firmei de asigurări, instanţei îi revine misiunea de a stabili sumele ce li se cuvin cu titlu de despăgubiri.

Procesul lui Tamba a început la aproape un an de la accidentul rutier în care a fost implicat şi în urma cărui

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 18 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 30 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°