Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puştoiaca vulcanică » Crina Coco Popescu e neobosită

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 20 februarie 2011 ·

Crina Coco Popescu e neobosită. E la "un pas" de a deveni prima alpinistă care urcă pe cei mai înalţi vulcani ai lumii. Româncei îi lipşeşte de pe harta sa doar vîrful Sidley din Antarctica, dar pentru a ajunge acolo are nevoie de bani

Coco e aproape de a reuşi o premieră monială. La doar 15 ani îşi poate trece numele în cărţile de istorie. Poveştile ei de pe cele şase vîrfuri vulcanice sînt fascinante, dar îşi doreşte enorm s-o poată spune şi pe a şaptea.

2008 Damavand (5.610 m) - Asia

La 13 ani, Coco a urcat pe primul vulcan. "Mi-aduc aminte că am ajuns la Teheran după un zbor foarte lung, apoi am mers cu maşina şi am sosit destul de tîrziu, am început ascensiunea noaptea", spune Coco. Oboseala o cuprinsese, dar încăpăţînată cum e a ajuns în vîrf. A fost doar începutul unei poveşti minunate.

2008 Ojos del Salado (6.893 m) - America de Sud

Deja obişnuită cu muntele, Coco a trăit o experienţă unică pe Ojos del Salado. A fost primul vîrf pe care a ajuns singură. Tatăl său n-a reuşit să urce, colega sa, Daniela Toader, de la Clubul Montan de Altitudine din Rîşnov, s-a întors de două ori, iar pe Radu Teodorescu l-a întîlnit cînd el cobora. "Mi-a dat staţia şi am comunicat cu el pe tot parcursul ascensiunii. Mi-era frică. De aceea îi povesteam lui Radu toate lucrurile care mi se întîmplau. Cînd am ajuns, s-a stricat staţia. Eu ziceam că am atins vîrful, dar nu-mi răspundea", îşi aminteşte Coco.

2009 Kilimanjaro (5.895 m) - Africa

De şapte zile a avut nevoie Coco pentru a ajunge pe vîrf. O experienţă care a marcat-o şi a încîntat-o. "În prima parte a expediţiei am mers prin junglă. Am văzut maimuţe bleumarin", spune Coco.

2009 Elbrus (5.642 m) - Europa

Cînd s-a întors în ţară era de nerecunoscut. Vîntul şi soarele îşi făcuseră de cap pe faţa puştoaicei. "Abia după cîteva zile am reuşit să-mi revin.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 36 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 35 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°