Peisajul cărtii muzicologice românesti, după o lungă perioadă de stagnare, a început să se înfiripe din nou continuînd, în linii mari, cam acelasi model ca înainte: putin folclor, putină istorie românească, un pic de creatie contemporană, câte o lucrare pedagogică, ceva publicistică sau eseistică etc. Rămân si acum descoperite teme ale scrisului despre muzică ce pretind fie o anumită predispozitie, ca de exemplu initierea copiilor si tinerilor în forme moderne, decontractate, potrivite mentalitătii lor actuale) fie impun o abordare interdisciplinară, studiile sistematice de estetică sau contributiile originale în cercetarea muzicii universale. Cu toate aceste trei ultime tipuri de abordare are tangente cartea Valentinei Sandu-Dediu "Ipostaze stilistice si simbolice ale manierismului în muzică". Trebuie salutat curajul autoarei de a trata un concept atât de controversat si de a căuta răspunsuri, acolo unde coordonatele de bază nu au fost încă stabilite sau în tot cazul, contururile problematicii sunt încă incerte. Spre deosebire de poezie si arte plastice, în domeniul muzicii, ne spune autoarea, conceptul de manierism are o istorie mult mai scurtă, el fiind integrat abia recent în terminologia specifică. De aceea ea simte nevoia să-si înceapă demersul cu o încercare de a clarifica ceea ce nu este încă suficient de clar, neexistând până acum în literatura de specialitate un punct de vedere unitar. Ni se propune, în primul rând, o sistematizare delimitând două acceptii ale termenului 1. perioadă istorică; 2. constantă stilistică de-alungul istoriei muzicii. În primul caz este vorba despre perioada de trecere dintre Renasterea culminantă si Baroc; desi îsi intitulează chiar un capitol "Secolul manierist, Cinquecento" autoarea nu este convinsă de valabilitatea acestui perimetru temporal. După ce parcurge argumentele pro si contra periodizării - sublini