Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slabele rezultate din campionat au făcut primele „victime” la Corona!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 septembrie 2013 ·

SituaĹŁia celei mai noi echipe din prima ligă e una delicată, evident. Deşi conflictul dintre conducerea tehnică şi jucători mocnea, starea disconfortantă a persistat o vreme. „Buboiul” s-a spart marĹŁi, când dealtfel nici nu s-a mai efectuat al doilea antrenament al zilei. Nicolae Manea anunĹŁase încă de după partida catastrofală cu Astra, de acum trei săptămâni, că va renunĹŁa la o parte din jucătorii pe care îi are în lot. Cei vizaĹŁi erau, în mare parte, jucători din echipa care a reuşit promovarea. Tehnicianul Coronei nu a mai aşteptat pauza de trei săptămâni cauzată de meciurile naĹŁionalei şi a trecut la fapte. Astfel, nu mai puĹŁin de şapte fotbalişti au fost anunĹŁaĹŁi că nu mai intră în vederile antrenorului, aceştia urmînd să îşi clarifice situaĹŁia contractuală cu conducerea clubului. Cei şapte sunt Rareş Forika, Florin Stângă, Marius Ene, Ioan Coman, Florin Manea, Marius Pastor şi Cristian Marcăş, acesta din urmă alăturîndu-se deja lotului echipei de Liga a 3-a, FC Zagon. DisponibilizaĹŁii nu sînt însă dispuşi să accepte în orice condiĹŁii ruperea înĹŁelegerilor, toĹŁi avînd contracte pînă la finalul sezonului, sau chiar pe doi ani. Foarte probabil, în perioada următoare vor urma negocieri între cei şapte şi conducătorii grupării de sub Tîmpa. Aceştia din urmă doresc neapărat să reducă la 25 numărul jucătorilor din lot, în prezent unul din cele mai numeroase din Liga I. "Domnul Manea ne-a comunicat un program de pregătire, pe care noi îl vom respecta. Ne pregătim separat de lotul echipei. Mâine (n.r.joi), spre exemplu, avem două antrenamente, dar nu alături de colegii noştri. Trebuie să avem o discuĹŁie şi cu oamenii din conducere să vedem ce vor dânşii, după care vom vedea dacă ajungem la reziliere sau ne respectăm contractele şi implicit acel program pe care l-am primit."

Ioa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°