Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Consilierul judeţean Balogh Iosif este cercetat pentru conflict de interese şi fals în declaraţii

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Firma la care Balogh Iosif este manager a câştigat 56 de licitaţii pentru reabilitarea unor drumuri din judeţ. Dacă va fi găsit vinovat, consilierul judeţean este decis să demisioneze din funcţia publică şi să îşi vadă în continuare de afaceri.

Consilierul judeţean Balogh Iosif a ajuns în vizorul Agenţiei Naţionale pentru Integritate, fiind acuzat de conflict de interese şi fals în declaraţii. Practic, inspectorii ANI au constatat că societatea Multi Prod SRL, unde Balogh Iosif este angajat din 1991, iar de anul trecut ocupă funcţia de manager, a câştigat, în perioada 2006-2010, un număr de 56 de contracte de execuţie a unor lucrări de modernizare şi reabilitare a unor drumuri judeţene, în valoare totală de peste 5,5 milioane de euro.

Potrivit inspectorilor ANI, fiind membru tocmai în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a CJ Mureş, consilierul Balogh Iosif a ştiut din timp ce lucrări urmau să se efectueze pe aceste drumuri, din bani publici. O altă ilegalitate comisă de consilierul vizează falsul în declaraţia de interese, Balogh omiţând să menţioneze contractul semnat cu Primăria Gorneşti pentru concesionarea unui teren din localitate.

Renunţă la funcţia din CJ

Consilierul judeţean a fost înştiinţat de inspectorii ANI cu privire la conflictul de interese în care se află, iar dacă va fi găsit vinovat „riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Balogh Iosif susţine însă că este nevinovat. „Eu ocup funcţia de manager al SC Multi Prod SRL, dar nu am şi calitatea de acţionar. Practic, sunt simplu angajat. La licitaţiile pentru lucrările respective au participat zeci de firme, iar noi avem contracte de lucrări atât cu privaţi, cât şi cu alte primării şi instituţii publice. Dacă însă instanţa mă va găsi în incompatibilitate voi renunţa la funcţia de consilier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°