O decizie finală cu privire la includerea aripii militare a mişcării libaneze Hezbollah pe lista organizaţiilor teroriste nu există, întrucât probele nu sunt categorice în privinţa implicării Hezbollah în atentatul de la Burgas, a declarat astăzi noul ministru bulgar al afacerilor externe, Kristian Vighenin, într-un interviu pentru postul naţional de radio de la Sofia. Sursa: Reuters
Agenţiile de presă internaţionale au comentat imediat că noul guvern bulgar, condus de socialişti, face un pas înapoi faţă de poziţia cabinetului precedent de centru-dreapta, care a acuzat Hezbollah pentru atentatul de anul trecut de la Burgas.
În ianuarie anul acesta, fostul ministru bulgar de interne Ţvetan Ţvetanov a anunţat că două dintre persoanele implicate în atentatul antiisraelian de la Burgas fac parte din facţiunea militară a mişcării şiite libaneze Hezbollah. Aceasta a fost prima dată când Bulgaria a acuzat direct mişcarea libaneză pentru atacul terorist de la Burgas.
La câteva ore după atentat, Israelul a acuzat Iranul că a comandat acest atentat şi mişcarea Hezbollah că a fost cea care l-a pus în practică. Atât Iranul, cât şi Hezbollah au respins toate acuzaţiile. În ceea ce le priveşte, autorităţile bulgare au manifestat până acum o prudenţă extremă, refuzând să arate cu degetul spre Teheran sau Hezbollah.
UE a preluat și ea timid subiectul, demarând o dezbatere pe tema includerii grupării șiite libaneze pe lista europeană a organizațiilor teroriste.
La 18 iulie 2012, o explozie s-a produs într-un autocar cu turişti israelieni în parcarea aeroportului internaţional din staţiunea bulgară Burgas, pe litoralul Mării Negre, amintește Agerpres. În afara atacatorului, în atentat au mai murit şase persoane (cinci turişti israelieni şi un şofer bulgar), alte 30 de persoane fiind rănite.