Procurorul general acuza minarea cu greseli a dosarului "Mineriada ’90"
Ion Iliescu a fost scos de sub urmarirea penala in dosarul mineriadei din iunie 1990 de catre procurorul general Laura Kovesi. Ea sustine ca a fost obligata sa adopte aceasta solutie deoarece generalul Dan Voinea nu a facut ancheta cu respectarea legilor. De asemenea, Kovesi a solicitat CSM declansarea unui control la Parchetele Militare si pedepsirea lui Voinea.
Demersurile procurorului general Kovesi contureaza o realitate uluitoare: generalul Voinea, cel care a trimis in judecata importanti generali si ministri, considerat a fi singurul magistrat care a avut curajul sa-l infrunte pe Ion Iliescu, l-a ajutat de fapt pe acesta – din incompetenta sau premeditat – sa evite inculparea intr-un dosar care i-ar fi putut aduce condamnarea la inchisoare. Generalul Voinea se apara sustinand ca nu a incalcat legea si ca Ion Iliescu este cel care a tergiversat dosarul.
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a hotarat sa confirme scoaterea de sub urmarirea penala a lui Ion Iliescu in dosarul mineriadei din iunie 1990, motivand ca generalul Dan Voinea, adjunctul Sectiei Parchetelor Militare (SPM), nu numai ca nu a facut corect ancheta penala, dar nici nu ar fi avut dreptul sa il ancheteze si sa-l puna sub invinuire pe Ion Iliescu. De asemenea, Kovesi a anuntat ca a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii pentru efectuarea unui control de fond la SPM si ca, in functie de constatarile CSM, Voinea ar putea fi sanctionat inclusiv cu indepartarea din magistratura. Kovesi a mai sustinut ca ancheta va continua, dar nu a exclus nici interventia termenului de prescriptie, care ar obliga la inchiderea dosarelor. Anuntul a fost facut ieri, intr-o conferinta de presa la care generalul Voinea nu a fost invitat. Procurorul general a refuzat, insa, sa spuna de ce nu l-a invitat