Dacă ar exista o instituţie pentru care cărţile de artă să însemne ceva, aşa cum se întâmplă anual la Uniunea Scriitorilor, o carte precum este cea scrisă de profesoara Ileana Pintilie: Ştefan Bertalan – Drumuri la răscruce, ar merita premiată! Într-atât de mult mi-a plăcut acest studiu făcut pe unul dintre reprezentanţii artei timişorene, promotor, împreună cu alţi artişti aşezaţi sub zodia Grupării Sigma, al unei direcţii ce-şi dorea cu ardoare să recupleze arta românească la căutările artei occidentale.

Personajul de care se ocupă autoarea studiului amintit, enigmatic până la un punct şi exploziv în curajul de a-şi seduce publicul, s-a bucurat în epocă – vorbim aici de deceniile şase, şapte şi opt ale secolului trecut – de atenţia celor mai prestigioşi critici ai timpului, de la Eugen Schileru, Dan Hăulică, la mai tinerii Andrei Pintilie şi, nu în ultimul rând, Andrei Pleşu. Cu această carte de vizită, prestigiul său public ar trebui să-l pună la adăpost pe Ştefan Bertalan de eroziunile timpului. Poate şi în sensul acesta a fost scrisă cartea de faţă. Ar fi o supoziţie. A doua însă, pe care nu o face explicită, dar se insinuează în fiecare rând de analiză, este pentru repunerea în discuţie a mişcării artistice produse de Grupul Sigma, contestat uneori public de câte un personaj ce-şi doreşte să rescrie istoria după bunul plac, altfel de cum a fost ea scrisă în timpul obiectiv. Pe undeva, izbucneşte din text un anume orgoliu local, al timişorenilor, îndrăgostiţi, ca şi autoarea, de oraşul lor, care a fost, iată, poarta de trecere spre Occident, dar şi a Occidentului spre România. Recunoscuţi, cei din Grupul Sigma, ca atare de contemporaneitate, drept pionieri ai resemantizării experienţei artistice, i-ar fi şi greu posterităţii să le subţieze aportul.

Ştefan Bertalan descinde în Timişoara după încheierea studiilor universitare la Cluj. Amprenta şco