O dată cu sosirea primăverii, urşii gunoieri din Braşov atrag din nou zeci de curioşi în cartierul Răcădău. 13 mamifere coboară zilnic din pădure pentru a-şi lua masa de la tomberoanele din zonă. Ba mai mult, urşii au început să înainteze spre centrul oraşului în căutarea resturilor menajere. După ce i-au studiat cu atenţie, specialiştii au ajuns la concluzia că este vorba chiar de exemplarele capturate şi mutate anii trecuţi cât mai departe de Braşov.
Urşii au revenit, însă, în Răcădău, iar autorităţile locale se tem că numărul mamiferelor gunoiere va creşte în perioada următoare. În acest sens, edilii oraşului au obligat firmele de salubritate să golească tomberoanele zilnic, înainte de lăsarea serii. De asemenea, vânătorii le vor duce hrană urşilor cât mai departe de oraş. O problemă rămân însă, turiştii, care nu sunt conştienţi că îşi pun viaţa în pericol şi hrănesc urşii din Răcădău pentru a-i filma şi fotografia ulterior. O dată cu sosirea primăverii, urşii gunoieri din Braşov atrag din nou zeci de curioşi în cartierul Răcădău. 13 mamifere coboară zilnic din pădure pentru a-şi lua masa de la tomberoanele din zonă. Ba mai mult, urşii au început să înainteze spre centrul oraşului în căutarea resturilor menajere. După ce i-au studiat cu atenţie, specialiştii au ajuns la concluzia că este vorba chiar de exemplarele capturate şi mutate anii trecuţi cât mai departe de Braşov.
Urşii au revenit, însă, în Răcădău, iar autorităţile locale se tem că numărul mamiferelor gunoiere va creşte în perioada următoare. În acest sens, edilii oraşului au obligat firmele de salubritate să golească tomberoanele zilnic, înainte de lăsarea serii. De asemenea, vânătorii le vor duce hrană urşilor cât mai departe de oraş. O problemă rămân însă, turiştii, care nu sunt conştienţi că îşi pun viaţa în pericol şi hrănesc urşii din Răcădău pentru a-i filma şi fotografia ulterior.