Pivotul american Rashard Griffith a semnat prelungirea cu încă un an a contractului cu echipa campioană a României, CSU Asesoft Ploieşti. Va fi al treilea sezon în România pentru fostul câştigător al Euroligii.
Griffith, 36 de ani, 2,12m şi 140 de kilograme, a avut în sezonul trecut o medie de 9,8 puncte şi 6,1 recuperări pe meci.
„Nu mulţi înţeleg cât de mult contează Rashard pentru Asesoft. Este singurul pivot care în orice meci, fie el european sau de campionat, are un „marcaj” asigurat de doi adversari. O mare parte din punctele marcate de extremele şi fundaşii noştri i se datorează. Este greu să găseşti în momentul de faţă un pivot cu experienţa şi gabaritul lui Griffith. Suntem norocoşi că îi place în România şi că se gândeşte să se însoare şi să se stabilească aci”, a declarat preşedintele Asesoft, Alexandru Iacobescu pentru site-ul oficial al clubului www.csuasesoft.ro.
Rashard Griffith a jucat de două ori în finala Euroligii, câştigând acest trofeu în anul 2001 cu Virtus Bologna. Acolo a fost coechipier, printre alţii, cu Manu Ginobili, triplul campion NBA cu San Antonio Spurs. Griffith a mai evoluat în carieră la Maccabi Tel Aviv, Tau Ceramica, Tofas Bursa sau Lottomatica Roma.