Dupa ce ani la rand ai trait cu ochii pe ceas, viata ti se pare doar un mecanism care masoara trecerea timpului. Secundele, minutele si orele, pe care le-ai dispretuit de-atatea ori ca un alergator de cursa lunga, s-au intors acum dintr-o data impotriva ta, devenind ani. Sursa imagine: descopera.ro
Poate ca de multe ori
am fi avut nevoie de un ceas
care sa arate mereu
si mereu aceeasi ora.
Si atunci anii astia,
care s-au unit
dintr-o data impotriva ta,
sa fi trecut altfel,
mai incet, mai greu
si mai frumos.
Ce-ar fi insemnat
in viata noastra
un ceas care, cand si cand,
ar fi fost uitat neintors,
un ceas care sa fi stat
si sa fi ramas in urma?
Iar noi, cu ochii pe ceas,
fara sa intelegem prea bine ce traim,
noi, cei mai punctuali din lume,
noi, marii intarziati ai vietii…
Ma intreb cand se va opri
haituiala asta nebuna
la care ne supun viata,
vremurile si, mai ales, noi?
Cand o sa ne luam ochii de pe ceas
si sa-i mutam pe cer?
Eu sunt gata sa ma abandonez
intre fara un sfert si fix,
intre noapte si zi,
sa mestec secunda cu secunda,
minut cu minut
si ceas cu ceas.
Sa aud cum trec zilele pe la ferestre,
una dupa alta,
fara sa-mi pese ca e
duminica sau luni,
inainte sau inapoi,
sarbatoare sau altceva…
Sa treaca timpul,
fara sa ma intrebe nimeni
cat e ceasul,
care-i veacul,
cat e lumea…
Sa treaca timpul
ca si cand
ar fi macinat
de-o moara de vant
sau de apa,
incarcat in saci,
pusi in carute
trase de cai fara zabale,
care sa colinde prin lume…
SURSA: Facebook
