Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Lupul“ care a ucis granzii

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

„Adevărul“ prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din fotbalul nostru. Azi este rândul lui Mircea Dridea, fostul atacant al Petrolului Ploieşti, omul care a reuşit să învingă Liverpool şi naţionala Franţei.

Ploieştean get-beget, fostul mare atacant face parte din cercul select al fotbaliştilor care îşi dedică întreaga viaţă culorilor favorite. La Petrolul a ajuns pe când avea 15 ani, iar primii paşi i-au fost corectaţi de către marele Traian Ionescu. Detenta, forţa şi disponibilitatea la efort le-a dobândit încă de la naştere, însă plasamentul extraordinar, simţul golului, jocul de cap şi măiestria de execuţie a loviturilor libere au fost calităţi şlefuite cu sârg de către descoperitorul lui Lucescu şi Dinu, dar şi de către Ilie Oană, fostul mare antrenor al „lupilor". De altfel, sub comanda ultimului a şi debutat Dridea la prima echipă a Ploieştiului. Se-ntâmpla la 29 septembrie 1956, într-un meci câştigat în deplasare de Petrolul împotriva eternei rivale Rapid. De-atunci, vreme de 15 ani, fostul vârf şi-a condus echipa către cea mai fructuoasă perioadă din istoria sa. Trei titluri, o cupă şi o clasare pe locul doi sunt performanţele obţinute pe plan intern de Petrolul în perioada lui Mircea Dridea. Iar faptul că el se confundă practic cu Petrolul nu e deloc întâmplător. Dridea a reuşit în acest timp 142 de reuşite în 282 de jocuri pe prima scenă a fotbalului românesc, plasându-se între primii 10 golgheteri ai României. Pentru legenda Ploieştiului n-au existat vreodată expresii ca „adversar de temut", „ei sunt favoriţi", „ne jucăm şansa" sau alte sintagme intrate în arsenalul de apărare al fotbaliştilor români din zilele noastre. Erou cu Liverpool De altfel, cele mai dulci momente din prodigioasa carieră au fost consemnate contra unor adversari la auzul căror nume tremură jucătorii Ligii I. În 1966, la Ploieşti, venea marele Liverpool, la adăpostu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 23 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 28 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°