A nu fructifica oportunitatile ivite. A nu te implini in ceea ce se astepta, in ceea ce tu insuti asteptai de la tine. A nu-ti atinge idealul. Iata numai cateva posibile definitii ale ratarii. Ele introduc in ecuatie un factor extrem de fragil si greu de cuantificat: disponibilitatea de a face ceva. Din acest punct de vedere, multe dintre esecurile umane pot fi intelese si ca o apreciere gresita a potentialitatilor. In mod cert, de cele mai multe ori, avem de a face cu o investitie de incredere bazata pe un conditional: "daca". Ratarea se cuantifica in raport cu o virtualitate. Comparam ceea ce ar fi putut fi cu ceea ce este.
Nimeni si nimic nu garanteaza insa ca lucrurile ar fi stat altfel chiar daca toate conditiile ar fi fost indeplinite. Pentru ca deseori auzim in jurul nostru: "Ce-ar fi putut deveni X daca...". Ar fi putut deveni un creator de mare forta, ar fi putut deveni un exceptional cetatean, ar fi putut deveni un mare specialist. Pe ce ne bazam cand afirmam acestea? Pe niste premise care se aratau favorabile individului adus in discutie si pe optimismul nostru, adica pe un proiect construit in moduri ideale de implinire. Atunci cand el nu se finalizeaza, vorbim de ratare.
Cautand cauzele care au impiedicat ducerea sa la bun sfarsit, cel mai adesea ne aplecam mai mult asupra realitatii din jur si nu asupra individului insusi: functionarea stramba a societatii, lipsa de sansa, vremuri incompatibile cu idealurile visate. Mai rar pornim in analiza de la individ, de la proiectul sau uman (ce si-a propus sa devina), de la valentele si atributele sale (calitatile necesare implinirii proiectului) si principiile sale morale (vointa de a face, perseverenta, onestitatea, chiar sacrificiul).
Ratarea este un act individual, de vointa (sau lipsa de vointa) si mai putin un act colectiv, social sau politic. De aceea, numai in constientizarea p
