Maestrul buzoian a dat sportului românesc primele campioane de box. S-a dedicat toată viaţa boxului masculin însă a gustat succesul abia după ce a început să antreneze fete. Aşa poate fi descris, în câteva cuvinte, cariera buzoianului Constantin Voicilaş, antrenorul care a revoluţionat boxul feminin din ţara noastră. A avut curajul, la începutul deceniului, să aducă în ring câteva reprezentante ale sexului frumos şi, după numai doi ani de muncă, mâinile sale au început să modeleze campioane pe bandă rulantă.
Constantin Voicilaş este un prahovean născut şi crescut până la vârsta de 21 de ani în comuna Starchiojd. În 1971 s-a mutat la Buzău, unde i se născuse unul dintre părinţi, şi în acelaşi an a cerut transferul de la clubul de box Petrolul Ploieşti, la Constructorul Buzău. După alţi patru ani, s-a apucat de antrenorat, la CSM Buzău, unde activează şi acum. „Pe vremea lui Ceauşescu am fost opt ani în producţie şi am făcut voluntariat, plătit la ore. Între 1983 şi 1989 am trăit numai din box, la limita decenţei, însă abia de câţiva ani pot spune că boxul îmi aduce beneficii materiale şi spirituale. La 1.65 metri ai mei, nu am reuşit să fiu un sportiv de valoare şi asta m-a făcut să lupt mai târziu să devin un antrenor din ce în ce mai bun” , ne-a spus maestrul Voicilaş.
La sfârşitul anilor ’90, Constantin Voicilaş a avut inspiraţia să aducă la sala de antrenament o fată, moment care a însemnat debutul unei perioade strălucite a carierei sale. „Prima mea sportivă a fost Mariana Răducanu, venită de la casa de copii, o sportivă extrem de talentată care a avut dezavantajul de a fi mică de înălţime”, şi-a amintit Voicilaş.
Prima performeră se numeşte Camelia Negrea, care provenea tot dintr-un centru de plasament buzoian.
După numai doi ani de efort pe ringul de box, sub îndrumarea maestrului Voicilaş, Camelia Negrea a d