Prima ediţie a Festivalului Concurs Judeţean de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc “Ileana Sărăroiu” a răsunat ca un ecou în inimile dâmboviţenilor. Şapte tinere talente ale muzicii populare dâmboviţene s-au luptat ieri pentru marele premiu.
În istoria culturii târgoviştene, care a fost rescrisă prin evenimentul de ieri, se regăseşte acum şi câştigătoarea concursului, cântăreaţa Denisa Grecu, în vârstă de 19 ani.
“La început emoţiile m-au copleşit, mai ales că am fost prima concurentă care a urcat pe scenă. Cu toate astea, am avut încredere în propriile puteri şi am reuşit. M-am pregătit intens pentru acest concurs cu toate că examenele de la conservator mi-au ocupat mare parte a timpului. Am interpretat o baladă şi un cântec popular din repertoriul Ilenei Sărăroiu. Trofeul acesta înseamnă enorm de mult pentru mine şi i-l dedic şi mamei mele, pe care o iubesc. Mare parte din merit este al ei, pentru că ea a fost cea care mi-a îndrumat paşii spre muzică, încă de când am împlinit 4 anişori”, ne-a declarat Denisa, imediat după ce a primit premiul din partea juriului.
Talentul nu ţine cont de vârstă
Festivalul a dus o adevărată bucurie în sufletele tuturor participanţilor şi a arătat că talentul nu ţine cont de vârstă. Niciunul dintre concurenţi nu a plecat acasă cu mâna goală, pentru că juriul şi organizatorii au avut grijă să le răsplătească munca şi voinţa tuturor celor care au concurat: Grecu Denisa, Preda Mariana, Chiţescu Laura, Mădăran Irina, Ionuţ Simică, Oancea Alin şi Iordache Andrada.
Artiştii consacraţi, copleşiţi de emoţii
Nu doar cele şapte cuncurente care s-au luptat pentru câştigarea trofeului au fost emotive, ci şi artiştii mari ai muzicii populare dâmboviţene, care au fost răsplătiţi cu aplauze pentru recitalurile extraordinare: Corina Dragomir.Violeta Toma, Gheorghe Ciucioiu, Nicoleta Vasile, Gheo