Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri locale 2012. Românii vor vrea ALTCEVA

Publicat in Romania Libera, luni 11 iunie 2012 ·

Alegerile de duminică au confirmat aşteptările privind creşterea ponderii votului politic în scrutinul pentru locale, pe fondul erodării PDL în anii de criză în care a asigurat guvernarea. Din acest punct de vedere, liderii USL se pot simţi îndreptăţiţi să deschidă şampania, dar nu ştiu dacă este şi recomandat.

Datele de până acum indică o cădere a PDL sub pragul psihologic fixat chiar de Vasile Blaga (25%), iar pe de altă parte instalarea alianţei dintre socialişti şi liberali deasupra liniei de 50 de procente, pragul minim care trebuia atins pentru ca existenţa USL să se justifice politic.

Dar dincolo de faptul că oamenii s-au dus la urne hotărâţi să sancţioneze prestaţia democrat-liberalilor, dovadă fiind inclusiv prezenţa ridicată la vot, scrutinul de duminică a tras o tuşă chiar mai interesantă şi un semnal clar: românii încep să îşi dorească ALTCEVA.

Nu, nu este vorba de apariţia Partidului Poporului al lui Dan Diaconescu şi de culoarul propice pe care candidaţii acestuia l-au găsit la alegerile de duminică în mediul rural. Nici dacă PP-DD ar fi obţinut 50-60%, cât USL la nivel naţional, nu ar fi însemnat că românii vor cu adevărat altceva. Asta, doar dacă prin "altceva" am înţelege o şi mai mare prăbuşire în abis a acestei societăţi şi a valorilor pe care le împărtăşeşte.

Aşadar, nu este vorba de performanţele PP-DD şi de drumul cert deschis acestuia, via locale, pentru parlamentarele din toamnă. Din contră, e vorba de Nicuşor Dan, candidatul independent la Primăria Capitalei care a reuşit să se claseze al treilea, nu departe de Silviu Prigoană, şi care, pe deasupra, a câştigat un loc în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Până duminică seara, prea puţini vedeau în Nicuşor Dan altceva decât un tip, în cel mai fericit caz, incompatibil cu standardele maneliste din politică şi administraţia publică, prin urmare "banal" şi u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 7 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°