Viitorul zonei euro, planul european de reforma a sistemului financiar si riscul de contagiune al crizei din Grecia sunt cateva subiecte despre care va vorbi economistul Nouriel Roubini, in timpul celei de-a 7-a editii a Forumului Financiar Central si Sud-Est European, organizat de Forum Invest, in colaborare cu Banca Nationala a Romaniei.
"Ingrijorarea cu privire la criza din Grecia si tarile PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia si Spania) si viitorul uniunii monetare europene au devenit chestiuni de demagogie in ultimele saptamani. Inca din ianuarie 2006, la Forumul Economic Mondial de la Davos, am vorbit despre unele dintre riscurile cu care se va confrunta uniunea monetara europeana iar ingrijorarea pe care am exprimat-o atunci, referitoare la economiile Italiei, Greciei, Portugaliei si Spaniei, l-a nemultumit pe ministrul Tremonti (n.a. Giulio Tremonti, ministrul italian al Economiei si Finantelor). Este inca mare nevoie sa atragem atentia asupra riscurilor din interiorul Uniunii Europene", spune Nouriel Roubini, in preambulul Forumului Financiar de la Bucuresti.
Potrivit unui comunicat remis Ziare.com, la eveniment vor participa si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, si vice prim ministrul si ministrul de Finante al Bulgariei, Simeon Djankov.
De asemenea, la discutii vor lua parte Dominique Bruynseels, presedintele excutiv BCR, Steven Van Groningen, director executiv al Raiffeisen Bank si Pasquale Diana, vicepresedintele Morgan Stanley din Marea Britanie, printre altii.
Viitorul zonei euro, planul european de reforma a sistemului financiar si riscul de contagiune al crizei din Grecia sunt cateva subiecte despre care va vorbi economistul Nouriel Roubini, in timpul celei de-a 7-a editii a Forumului Financiar Central si Sud-Est European, organizat de Forum I