Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Maria Brânză, mereu cu zâmbetul pe buze

Publicat in Pro Sport, marți 3 decembrie 2013 ·

Multipla campioană la spadă, Ana Maria Brânză (29 de ani), a acordat recent un interviu interesant în paginile revistei Ce Se Întâmplă Doctore. Ana a vorbit atât despre realizările din cariera de sportiv, cât şi despre preocupările din viaţa de zi cu zi. ProSport a spicuit cele mai interesante întrebări şi răspunsuri şi vi le prezintă mai jos. Interviul în totalitate, precum şi o galerie foto de excepţie, pot fi găsite în paginile revistei Ce Se Întâmplă Doctore, care se află deja la chioşcuri.

Cât de greu este să fii în pielea campioanei Ana Maria Brânză?

Este plăcut să trăieşti în pielea campionului, atâta timp cât îi acorzi atenţie şi omului din tine! În interiorul meu trăiesc două persoane, omul şi sportivul. Ca să ajung sportivul recunoscut şi apreciat de astăzi, am renunţat de multe ori la omul din mine! Când mă întreb dacă am făcut bine, răspunsul îl ştiu deja... Este DA. Şi cel mai plăcut pentru Ana-Maria Brânză este să întâlnească oameni care îi apreciază munca, o susţin şi îi spun că-i inspiră prin ceea ce face!

Cum arată o zi din viaţa ta? Dar o noapte?

Fiecare zi trebuie să înceapă cu un mic dejun copios! Nu este doar cea mai importantă masă, este un adevărat ritual şi probabil cel mai liniştit moment al zilei. Apoi mă îndrept spre sala de antrenament unde petrec, în medie, 2-3 ore. După antrenament, în funcţie de intensitatea lui, aleg să merg la saună sau masaj. Urmează un alt moment plăcut al zilei: prânzul. După care, obligatoriu, o oră de odihnă. Cât să-mi recapăt energia pentru următoarea şedinţă de pregătire, care durează aproape 2 ore şi este o continuare a temei de dimineaţă. Dacă simt că mai am rezerve de energie, merg la bazin sau ies să alerg. Serile sunt dedicate celorlalte pasiuni, familiei şi prietenilor. Iar nopţile, cu mici excepţii, sunt dedicate somnului! Zi normală de om care nu petrece 8-10 ore într

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 36 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 6 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°