Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul fraudelor de la Convenţia PDL. Delegaţii povestesc

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 martie 2013 ·

Șefi de organizații sau simpli delegați la Convenția partidului de sâmbătă semnalează nereguli cu privire la desfășurarea alegerilor din partid Sursa: NICU DÎRDÎIAC

„Evenimentul zilei” vă prezintă filmul neregulilor care au afectat, de-a lungul zilei de sâmbătă, votul pentru alegerea preşedintelui PDL, relatat de mai mulţi democrat- liberali.

Jonglerii delegaţiei Preşedintele OTPDL Harghita, Cristina Timaru, a afirmat că 8 dintre cei 42 de delegaţi ai PDL Harghita nu au fost lăsaţi să voteze, pentru că organizatorii Convenţiei nu aveau lista corespunzătoare transmisă de PDL Harghita. Şi preşedintele PDL Bacău, Gabriel Berca, a reclamat la rândul său nereguli cu privire la listele de delegaţi. Acesta a spus că a găsit 20 membri ai PDL Bacău care au fost în sală şi au votat, dar care nu aveau acest drept. Acesta a mai afirmat că ştie cazuri de membri ai PDL Mureş care au votat la Bacău sau din PDL Dâmboviţa care au votat la Sălaj. În mijlocul procesului de votare, potrivit surselor EVZ, şeful organizaţiei PDL Hunedoara a venit cu o listă nouă de delegaţi, care conţinea aproximativ 130 de nume, în condiţiile în care, potrivit deciziei comisiei de organizare a alegerilor, pe lista filialei trebuiau să se afle 113 delegaţi. Deşi filialelor PDL li s-a transmis în mod oficial să nu mai primească delegaţi după ora 11.00, aceştia au fost primiţi „discret” până la ora 13.00, cel puţin. Culisele bătăliei din PDL. Blaga, în ședință cu parlamentarii PDL. Anunțul Mișcării Populare le stârnește RÂSUL| GALERIE FOTO

Buletine scăpate de sub control Preşedintele OTPDL Harghita a mai povestit că Mircea Toader, susţinătorul lui Vasile Blaga „a luat o mână de buletine, fără să le treacă pe listă, spunând că sunt pentru listele suplimentare. De la două mese de lângă mine a luat câte 10 buletine, fără să fie contorizate”.

Numărătoare cu cântec Aceasta mai spune că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 52 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 46 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 12 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°