Doi tineri din comuna Vinţu de Jos sunt cercetaţi penal după ce au condus un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a avea permis de conducere. Unul dintre ei a furat maşina unui prieten, iar celălalt a provocat un accident şi a fugit de la locul faptei.
Evenimentele demne de scenariul unui film s-au produs luni seara. Poliţiştii Secţiei nr. 2 de Politie Rurală Vinţu de Jos au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza comunei s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale iar conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului iar din primele cercetări desfăşurate de aceştia a rezultat următoarea stare de fapt:
Un tânăr (T.S.N) de 24 de ani, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un prieten din localitatea Vurpăr, i-a furat autoturismul ce era parcat în curtea locuinţei cu cheile în contact şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, s-a deplasat până în centrul localităţii Vinţu de Jos. Aici s-a întâlnit cu un prieten (P.A.N.) de 20 de ani, care i-a solicitat să coboare de la volan, pentru a conduce el autoturismul înapoi spre localitatea Vurpăr, pentru a-l înapoia proprietarului.
Nici al doilea şofer nu avea permis de conducere şi era sub influenţa alcoolului. Acesta a condus autoturismul până în localitatea Vurpăr, unde, pe strada Principală, a pierdut controlul şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 23 de ani din aceeaşi localitate,după care a părăsit locul accidentului. Maşina fost găsită ulterior la domiciliul proprietarului.
În urma testării cu aparatul etilotest, pentru T.S.N., a rezultat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat iar pentru P.A.N. a rezultat o valoare de 0.26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul de 24 de ani a refuzat să fie condus la sp