Suntem buni de gură, suntem cu ambele picioare în groapă, dar mereu cu coada pe sus. Chiar dacă democraţia a fost inventată în Grecia Antică, noţiunea de democraţie se remodelează odată cu vremurile. La noi, democraţia nu a căpătat decât accente destrăbălate de piţiponceală la televizor şi pomeni în campaniile electorale. Grecii au ieşit în stradă şi ieri pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate impune de guvernul elen. Bugetari şi privaţi şi-au strigat într-un cor nemulţumirile fără să beneficieze de indemnizaţie de protest, fără să fie plătiţi să se urce în autocarele care i-au dus la Atena, fără dansuri din buric ale profesoreselor şi fără negocieri pe sub clanţa de la uşă.
Asta ar trebui să înveţe şi sindicatele noastre cu liderii lor pomanagii: că drepturile, atunci când sunt strigate cu demnitate, bagă în sperieţi şi pe cei mai nesimţiţi dintre politicieni.
Când vom vedea la Bucureşti niscaiva guşaţi portocalii, roşii, galbeni sau din rândul minorităţilor fugind pe sub pământ, la propriu, de furia poporului? Poate doar în vis! Nici măcar decembrie '89 nu a fost un veritabil exerciţiu de civism în faţa gloatei de la putere. Şi asta nu e vina lor, a celor vremelnici, ci a noastră şi este rezultatul nepăsării, care ne va costa generaţii. Celebra frază a lui Virgil în Eneida („Timeo Danaos et dona ferentes") făcea aluzie la calul troian, darul otrăvit al grecilor pentru locuitorii Troiei, în traducere liberă „Fereşte-te de darul grecilor". Astăzi însă n-ar trebui să-i mai considerăm nici leneşi, nici orgolioşi, nici cheflii, ci doar nişte oameni cu un puternic simţ civic şi care nu se lasă călcaţi în picioare de o putere politică. Pentru că situaţia Greciei este mult mai complicată de aspectul politic, acesta fiind cel puţin la fel de important ca şi cel pur financiar. La fel ca şi Boc, premierul Georges Papandreou şi partidul său nu bene