De ce a avut nevoie Traian Băsescu de o atmosferă de alintări de duduie? Pentru a se implica, anticonstituţional, în campania electorală a unui partid: PD-L.
Miercuri, 9 aprilie 2008, de la 20:00 la 22:00 (două ore!), Traian Băsescu a fost invitatul emisiunii Naşul de pe B1. B1 e un post tv nu numai marginal într-un spaţiu mediatic dominat de trusturi deosebit de puternice, dar şi compromis prin gravele concesii făcute unui gust public la nivel de toaletă din boscheţi. Împins de sărăcia mijloacelor financiare, dar şi de amatorismul jalnic al angajaţilor, la periferia ratingului, postul încearcă să supravieţuiască prin frecventarea unor personaje precum Laura Andreşan, Monica Columbeanu, refuzate pînă şi de posturile de radio pirat.
La rîndu-i, Naşul e o emisiune de bodegă de la ieşirea din Bucureşti, egalată în mahalagismul subiectelor abordate (vrăjitorii, fenomene paranormale, concubinaje cu bătăi) doar de ţîfna moderatorului Radu Moraru, un personaj care se crede jurnalist doar prin faptul că vorbeşte mai mult decît interlocutorul.
În lumea civilizată, un şef de stat evită asemenea spelunci mediatice. Se presupune că rostirile sale televizate au drept ţintă publicul minim educat, cel interesat de problemele majore ale ţării, şi nu de jartierele unei starlete porno.
De ce a ales şeful statului român să se exprime public la emisiunea lui Radu Morar de pe B1?
Cine a avut răbdarea să urmărească show-ul de două ore (încercare cumplită, care explică ratingurile de 1 şi ceva smulse de Traian Băsescu) găseşte fără prea mare osteneală răspunsul:
Traian Băsescu, aşa cum l-au dezvăluit cei patru ani de mandat prezidenţial, e un politician marcat de o gravă vulnerabilitate:
Nu se descurcă decît într-o atmosferă evident prietenoasă: moderator amabil pînă la slugărnicie, public de aplaud