Traian Băsescu a luat taurul de coarne şi şi-a anunţat susţinerea „fără rezerve“ pentru candidatura lui Emil Boc la preşedinţia PDL. „Suntem parteneri până la capăt“, a punctat abil, lăsând să se înţeleagă că informaţiile privind o potenţială răzmeriţă a lui Boc sunt vorbe de clacă. „Parteneriatul“ este obligatoriu pentru că, fără consimţământul acestuia de a-şi da demisia, nu poate impune un premier tehnocrat.

Şi aici ajungem la cartoful fierbinte pe care preşedintele lasă să se înţeleagă că îl va arunca deopotrivă coaliţiei, propriului partid şi USL. „Susţin varianta premierului independent. Este decizia mea când voi face numirea şi voi lua această decizie după consultarea cu premierul Boc. Dar este treaba mea, constituţional, nu a partidului, e o decizie cu care puteţi sau nu să fiţi de acord. Constituţional, puteţi să vă exprimaţi părerea în parlament“, ar fi spus preşedintele. În traducere, Băsescu ameninţă că nu va ţine cont de opoziţia propriului partid la ideea unui independent, pe care îl va arunca în gura leilor din plen. Să vedem cine nu votează! Cine se bagă? Vor cuteza cei din PDL să pice un nou guvern, să producă o criză politică de amploare? Să provoace alegeri anticipate, in extremis? Sincer, am serioase dubii. Toată strategia „fructificării“ electorale a creşterii economice s-ar duce de râpă. Toată bruma de credibilitate s-ar volatiliza în faţa acuzelor, previzibile, ale opoziţiei: „vreţi premier politic pentru că vă dă bani în campanie“. Circul respingerii propriului guvern ar îngropa definitiv PDL şi pentru că el ar fi precedat de un circ mediatic al culiselor discuţiilor din interiorul partidului, de declaraţii care de care mai contradictorii, mai oportuniste şi fanteziste. S-ar specula, pe bună dreptate, pe disensiunile din PDL, pe ruptura faţă de „dictatorul“ Traian Băsescu, s-ar ridica problema suspendării. Scandalul ar da aripi USL.