Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea, in efectiv complet

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 septembrie 2006 ·

Aseara, la cel de-al doilea antrenament al zilei, si-a facut aparitia si noul antrenor cu portarii, Stefan Crisan fiind foarte incântat de revenirea in Banie. Demiterea lui Pap Deac din functia de antrenor cu portarii l-a readus pe Stefan Crisan in Banie, fostul goal-keeper al Stiintei din anii '90 sarind in ajutorul cumnatului sau, Stefan Stoica. Crisan si-a inceput activitatea la Universitatea cu o intârziere de doua zile, insa acest lucru a fost cauzat de faptul ca oferta venita din partea oltenilor l-a luat prin surprindere si nu a apucat sa-si rezolve problemele din Germania, unde este stabilit cu familia. Fane Crisan a facut cunostinta cu noii sai elevi abia la cea de-a doua sedinta de pregatire de ieri, sustinuta pe gazonul stadionului „Ion Oblemenco“, de la ora 17.00. Noul secund al Stiintei s-a declarat multumit de calitatile portarilor craioveni, dar in special de Mircea Bornescu, afirmând despre „Jose“ ca are un potential urias si trebuie valorificat. „Mourinho“ a pus accent pe minge Daca la primul antrenament al zilei Stefan Stoica a alternat exercitiile cu mingea cu cele fizice, in timpul celei de-a doua „lectii“, tehnicianul Universitatii a dorit sa imbunatateasca relatiile de joc, supunându-si elevii unui sir de elemente tehnico-tactice. Stoica a organizat un joc-scoala pe o jumatate de teren, dupa care a lucrat foarte mult cu atacantii faza de finalizare, in timp ce restul componentilor echipei au intrat pe mâna „secundului“ Daniel Mogosanu. Nu au lipsit atacurile unu contra unu, atacuri pe benzi finalizate cu centrare in careu, reluate pe poarta de atacanti. „Mourinho“ s-a ocupat special de oamenii din avanposturi, solicitându-i foarte mult la combinatii, finalizate de regula cu suturi din prima din afara careului de 16 metri. Nici jucatorii defensivi nu au scapat cu una, cu doua, ritmul alert impus de Fane Stoica reducându-i pe juveti la tacere. Un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum 37 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 23 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 3 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Nicolae Ciucă își lansează o carte - „Un ostaș în slujba țării”: „Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic”

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicoale Ciucă, general în rezervă, a anunțat, luni, că va lansa o carte autobiografică - „Un ostaș în slujba țării. „Paginile acestei cărți sunt despre mine. Nu despre funcțiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu s

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 4 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°