Premierul Victor Ponta spune că a fost deranjat de faptul că directorul Poştei Române are un salariu mult prea mare şi că astfel de remuneraţii ar trebui limitate la cel mult de şase ori peste salariul mediu, după ce Mediafax a anunţat că şeful Poştei primeşte anual între 72.000 euro-132.000 euro.
Şeful Guvernului a declarat, în şedinţa Cabinetului, că a discutat cu ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, despre această problemă.
"M-a deranjat foarte tare să văd că la Poşta Română directorul general are în continuare salarii de genul pe care le-am criticat. Am discutat cu ministrul Nica - directorul general are un salariu stabilit în baza Ordonanţei 119/2011 a Guvernului Boc privind guvernanţa corporatistă şi, de altfel, cam aceleaşi salarii le au şi directorul general de la Tarom, de la CFR Infrastructură, de la toate societăţile unde punem manageri privaţi", le-a spus Ponta miniştrilor prezenţi la şedinţa săptămânală a Guvernului.
Premierul a precizat faptul că managerii companiilor trebuie să aibă un salariu motivant pentru a avea performanţă, dar a apreciat că acesta trebuie să se situeze la un nivel corect.
"Sigur că nu poţi să-l plăteşti cu un salariu ca la stat şi să ceri performanţe ca-n privaţi, dar diferenţele sunt mult prea mari şi, mai ales, sunt mult prea mari când vorbim de companii unde oamenii suferă reduceri de salarii, iar conducerea, aşa cum e ea pusă pe baza ordonanţei aprobate de Guvernul Boc, are totuşi salarii mult prea mari", a spus Ponta.
Şeful Executivului le-a mai spus miniştrilor de Finanţe şi Bugetului că i se pare rezonabil modelul aplicat de Polonia pentru limitarea salariilor în guvernanţa corporatistă.
"Domnul Nica, în urma solicitării mele, a venit şi cu această idee şi cred că modelul aplicat în Polonia pentru salariile în guvernanţa corporatistă -să nu poată fi de şase ori mai mari d