Martha Argerich în 2007
S-a scurs deja o jumătate de secol de când Martha Argerich domneşte asupra lumii pianistice. Luna aceasta ea a împlinit 70 de ani.
Strălucire, imaginaţie fără limite, puritate tehnică, o pasiune intactă pentru muzică. "Tigresa pianului", cum este numită, nu încetează să uluiască ascultătorii.
Leganda Marthei Argerich, după o jumătate de secol de carieră, este făcută din victoria sa răsunătoare la "Concursul Chopin" din 1965, din refuzul acestei virtuoze de a apărea în recital, din natura strălucită şi dezinhibată a sonorităţilor ei, dintr-un repertoriu care refuză "integralitatea", atât de dragă epocii, dintr-o muzicalitatea fovă a acestei "gitane" pasionate şi imprevizibile. "Detest integralele. Cum îmi lipseşte metoda şi sunt cam indolentă, mi se pare foarte dificil. Nu-mi place nici când prietenii mei susţin asemenea concerte. Mă plictiseşte. Totuşi, am încercat un sentiment minunat la înregistrarea singurului ciclu pe care l-a dus vreodată până la capăt, cel al «Sonatelor pentru violoncel şi pian» de Beethoven, cântat împreună cu Mischa Maiisky", mărturisea ea.
În admiraţia lui Dinu Lipatti, împreună cu Nikita Magaloff
Încă din copilărie şi-a uimit mama cu capacitatea de a reproduce orice cânta profesoara ei de pian. Observa, reţinea, dar nu se mulţumea să reproducă. Inventa încă de la vârsta de 4 ani, cu un auz absolut, cu dispoziţii fizice şi mai ales cu gustul înnăscut pentru muzică încă înainte de a stăpâni tehnica.
"La grădiniţă eram cea mai mică. Un ştrengar mă provoca fără încetare: «Tu nu poţi face asta». Într-o zi mi-a spus: «Tu nu poţi să cânţi la pian». Aşa am început."
În primii ani, ideea de a deveni muziciană n-a atras-o. Voia să se facă medic, pilot de vânătoare, pompier, veterinar, preşedinte al Republicii. Mama a persistat, urmărind îndeaproape clovneriile fiicei ei în faţa claviaturii: c