Orchestrata de oligarhi notorii, televiziuni subjugate si alte canale de presa, campania antiprezidentiala a inceput. Cornel Nistorescu taie si spanzura, cu pixul. Un text programatic din „Ziua” declanseaza fatis gherila „anti-Basescu”, in timp ce Clubul Roman de Presa mimeaza in continuare virginitatea. Trustul Realitatea-Catavencu curteaza virtutile adulterine ale Zoei Trahanache iar un politician liberal vorbeste despre „Basescu versus Ginghis-Han”, resuscitand fantasmele privind „pericolul mongol.” La fel de rizibil si, mai ales, previzibil, Emil Constantinescu vede in Traian Basescu un climax al negativitatii: „mai rau decat atat nu se poate”. De ce, totusi, atata patima si incrancenare?
Starea de fapt
A fi „pro” sau „contra” unui presedinte n-ar trebui sa ne consume intreaga existenta. Optiunile politice reflecta indeobste doar o convingere doctrinara, sensibilitati de ordin personal si un calcul economic privind viitorul familiilor noastre. Social-democratii cred mai mult in redistributie pe cand liberalii clasici recunosc preeminenta libertatii si a meritului individual. Conservatorii apreciaza moravurile traditionale iar socialistii idolatrizeaza progresul.
Cu totii avem interese de scurta sau lunga durata. In sfera sociala, in cadrul profesional, prin arta sau in domeniul vietii private, fiecare dintre noi exprima o anumita performanta intelectuala, preferinte de gust si o eventuala tarie de caracter. Stiind acest lucru, ne putem respecta unii pe altii, facand loc pentru ironii amicale, dezacorduri de principiu si glume terapeutice.
Nu si in Romania, se pare, unde sfera publica e traversata de patologia partizanatului extrem. Sindromul basescofobiei a ajuns o religie sezoniera. Cand numele unui singur om ajunge sa fie pronuntat, unii intra in transa, altii fac apoplexie. Inversunarea bruta si patetismul decerebrat