Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani aruncaţi în vânt. Sensul giratoriu din Tudor, desfiinţat după câteva luni

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 31 mai 2013 ·

Se remarcă o lipsă totală de viziune a comisiei de circulaţie: a introdus un sens giratoriu care a gâtuit traficul într-o zonă care nu era prea aglomerată, dar nu vrea să vadă problema de la numai câteva sute de metri mai încolo. Intersecţia de la CET e plină de cioburile farurilor sparte, pentru că şoferii care vin din Tudor „forţează“ pe patru coloane virajul la stânga spre Baza 3.

Ambuteiajele care se formau în sensul giratoriu din Tudor Vladimirescu au fost rezolvate de Primărie într-un mod cel puţin ciudat. Rondul din dreptul supermarketurilor Lidl şi Kaufland a fost desfiinţat în totalitate. Operaţiunea a avut zona din intersecţie. Mai mult, reprezentanţii Primăriei au anunţat că vor reveni la aceleaşi reguli de circulaţie care erau în zonă dinaintea construcţiei rondului. Astfel, în zilele următoare vor fi puse în funcţiune semafoare în aceiaşi timpi ca până acum. „Împreună cu colegii noştri am trecut la demontarea sensului giratoriu. Ne-am consultat cu taximetriştii, cu cei care folosesc trama stradală în mod curent în zona respectivă, chiar şi din experienţa noastră personală, şi am constatat că nu funcţionează bine, acel plan prezentat de proiectant şi pe care l-a supus comisiei de circulaţie nu are nimic de-a face la transpunerea lui în realitate. Revenim la o intersecţie care să poată funcţiona. Vom fi mult mai atenţi ca ceea ce scrie să fie egal cu ceea ce se face. Reintroducem semaforul pe nişte timpi care să aducă la ce-a fost în perioada anterioară“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Soluţia identificată de Primărie a fost salutată de şoferi, chiar dacă vine la jumătate de an de ambuteiaje şi nervi în sensul giratoriu din Tudor Vladimirescu. Rondul a fost construit de constructorii celor două supermarketuri pentru a facilita accesul şoferilor în parcarea magazinelor. Încă de la apariţia lui, şoferii au semnalat modul în care a fost

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 39 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 36 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 45 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 30 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 30 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 30 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum o ora
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°