Toate partidele romaneşti s-au născut şi vieţuit în păcatul originar: dai banu’ la partid, primeşti apoi contracte cu statul şi funcţii publice din care îţi scoţi banii înzecit sau însutit, din care finanţezi în continuare partidul, într-o spirală a corupţiei şi fraudării banului public oprită, eventual, de procurori şi judecători.

Majoritatea sponsorilor de partid au scăpat şi scapă de braţul încă prea scurt al justiţiei. Chiar persoane politice importante recunosc cu nonşalanţa acest adevăr.

„Să nu fim ipocriţi”, zice Victor Ponta apropos de banii negri la partide. Toate partidele îi utilizează.

„Toţi fură, inclusiv PDL”, a declarat şi Monica Macovei. „Crede cineva că Emil Boc nu ştie?”, continuă domnia sa.

Această fraudare şi sifonare continuă a banilor publici, combinată cu indiferenţă criminală faţă de soarta ţării, reprezintă principale cauze a faptului că România, deşi dăruită de Dumnezeu cu resurse naturale importante, cu oameni vrednici când ajung să muncească în străinătate, cu importanţa poziţie geostrategică, are economia pe buza prăpastiei, trăieşte din împrumuturi externe, garantate până în prezent de către FMI.

Ce-i de făcut?

Problema este acută şi o ridică tot mai mulţi români, de exemplu dna Lili Crăciun de la platforma de comentarii Politicstand:

Să presupunem că mâine apare un partid format doar din oameni care au ajuns pe căi oneste într-o funcţie, au o afacere pe care au ridicat-o fără a fi abonaţi la contracte cu statul, oameni care oferă soluţii dar nu au bani să susţină o campanie electorală şi cheltuielile unui partid. Ce şanse îi daţi unei asemenea formaţiuni politice şi care ar fi mecanismele prin care să fie susţinuţi, inclusiv material, fără a fi nevoiţi să se mânjească cu sponsorizări de la oameni cu probleme sau fără a promite diverse chestii dacă vor ajunge la conducere?

În momentul de fa