Agitaţia dinaintea Paştelui mi-a adus aminte de mulţimea de mici obstacole de care tot românul se izbeşte în calea către un trai pe care şi-l doreşte mai tihnit.

Un asemenea obstacol ar fi cozile care încă n-au dispărut. Cozi la bilete pentru spectacole mai sînt şi prin Occident, şi asta nu-i chiar rău. Dar cozi la ieşirea de la teatru nu cred să mai fie pe undeva. Şi nu mă refer la aşteptarea de la garderobă, ci la coada de la parcarea de sub Teatrul Naţional. Spectatorii ieşiţi din sală aşteaptă uneori şi peste o jumătate de oră, înşiraţi la automatul de plată al parcării. Cu cît coada e mai lungă, cu atît timpul de şedere în parcare e mai mare şi tot aşa creşte şi suma de plată. Nu mai pun la socoteală că unii se aşază la rînd lăsînd maşina cu motorul pornit, şi atunci acel subsol devine de-a dreptul periculos. Automatul e şi foarte pretenţios, refuză bancnotele care nu sînt absolut perfecte (şi cîte bancnote nu sînt puţin îndoite?).

Mai sînt apoi şi rateurile cititoarelor de coduri de bare de la casieriile magazinelor, mult mai frecvente decît prin alte părţi. Cozi la hipermarketuri se fac oricum şi din cauza economiei de personal şi pentru că, în lipsa magazinelor de cartier, multă lume e obligată să se înghesuie în marile centre comerciale. Apoi, se închide sediul Electrica pentru renovare. Îţi trebuie factura ca să poţi plăti la Poştă sau în altă parte, şi dacă n-ai mai primit-o în cutia de scrisori, nu prea ai ce face. Tot aşa, de la o vreme, unele oficii ale aceleiaşi Electrica Muntenia Sud, după ce şi-au schimbat softul, nu mai pot primi plata unor facturi dacă spui doar numele şi adresa. E nevoie de factura în original sau de numărul de înregistrare. Cum nu toţi clienţii umblă cu hîrtii în buzunar sau cu numere în cap, evident că se iscă o mulţime de probleme, certuri, scandaluri şi încetineli.

Apoi, se închide un sediu al Romtelecom î