Tânăra şi-a transformat propria cameră într-un spaţiu expoziţional bine pus la punct, pe care îl pune la dispoziţia artiştilor. Toţi cei care doresc, pot să vadă gratuit ineditul muzeu.
Bianca Băilă, o pictoriţă din Timişoara, spune că ideea muzeului neobişnuit a apărut dintr-o necesitate. „Am încercat să organizez o expoziţie alături de poetul Vasile Leac şi ne-am dat seama că, de fapt, nu prea ai unde expune în Timişoara fără să simţi că ai făcut deja anumite compromisuri. Orice spaţiu vine inevitabil cu o istorie în spate, legată de cine îl gestionează, cum se susţine financiar şi aşa mai departe", a explicat pictoriţa în vârstă de 26 de ani. Camera ei, din casa unde locuieşte alături de părinţi, s-a transformat, astfel, din atelier de pictură într-un spaţiu expoziţional, denumit cât se poate de inspirat „MOI - Muzeul Ordinii Interioare".
„Poetul Vasile Leac, cel care joacă şi diverse roluri - supraveghetor de sală, bucătar de protocol - s-a ocupat de transformarea unei părţi a camerei în spaţiu expoziţional. Cealaltă parte a camerei este locuită de mine şi obiectele mele personale, cărţi, albume, haine, lucrări de artă primite de la prieteni, care inevitabil intră în dialog cu expoziţia din cealaltă jumătate", a spus Bianca Băilă.
Primul eveniment a fost şi cel care a condus la apariţia ideii muzeului din casă. Ulterior, a urmat o a doua expoziţie, de fotografie. „La început nu am lansat un program pe termen lung. Conceptual, el oferă multă libertate. Am fost bucuroasă cînd, după primul vernisaj, prieteni şi cunoscuţi mi-au spus că-şi doresc şi ei foarte mult să expună la MOI. Aşa că am mai dat un strat de vopsea pe pereţi şi a urmat a doua expoziţie", a declarat artista, care în prezent studiază în Spania. Următorul eveniment va avea loc, potrivit Biancăi Băilă, către finalul acestui an.
Se plăteşte în „Like-uri"
Muzeul Ordinii Inte